O petardă a explodeat și generat o stare de haos. Imediat o mână străină l-a apucat de umăr pe I.G. Duca iar țeava revolverului atingea ceafa premierului României. Cu sânge rece și rapiditate sunt descărcate cinci gloanțe.
I.G. Duca își ferise inițial capul, însă insuficient. Într-o clipă, la numai 54 de ani, în mod violent și tragic, fusese curmată o viață, dar și impresionanta carieră politică a celui ce a fost I.G. Duca. Desigur, drumul spre asasinat fusese presărat de scandaluri politice și amenințări. Tragicul asasinat de pe peronul gării Sinaia a deschis ușa către o Românie în care argumentul în disputele politice a fost înlocuit cu glonțul.
Conflictul cu Mișcarea Legionară
I.G. Duca a fost în mod cert un democrat convins. Patriot, viziunea sa politica era îndreptată spre consolidarea României Mari, dar și spre bunăstarea cetățeanului cu precădere spre țărănime care reprezenta principalul subiect prin reforma agrară.
Viziunea lui Duca asupra politicii pe care o promova, dar și asupra naționalismului – premierul se afla în plin conflict deschis cu Mișcarea Legionară – se citește cu exactitate și în ultimul său discurs politic de la întrunirea din București la 17 decembrie 1933, publicat în săptămânalul economic, politic și literar Păreri Libere din 1936. ”Ideea națională. Ea a stat întotdeauna la baza programului și a politicei partidului național-liberal. Celor cari din simplu oportunism, celor cari din convingeri sincere și celor cari de pe urma unor decepții politice se improvizează acum în apostolii ideei naționale le răspund că partidul național-liberal nu are de primit lecții de naționalism dela nimeni”. Mai mult, I.G. Duca continuă ”[…]Dar azi ca și eri vom ști să deosebim naționalismul constructiv dătător de viață și de progres, de naționalismul anarhic semănător de vrajbă, de slăbiciune și de destrămare” și întărește poziția partidului pe care îl conduce aflat în conflictul deschis cu Legiunea, afrimând cu tărie că PNL ”[…] Va combate însă cu toată energia naționalismul de ură și de teroare sub care, în unele cazuri, nu se ascund decât alte interese decât cele naționale”.[1]
Cum s-a ajuns la asasinat?
După o campanie electorală sângeroasă, pe 9 decembrie 1933, prin hotărâre guvernamentală a fost dizolvată ”Legiunea Arhanghelului Mihail” – Garda de Fier – iar listele sale electorale au fost anulate de către guvernul Duca. Carol al II-lea, cu toate că îi ceruse lui Duca să acționeze cu toată asprimea împotriva extremei drepte, a refuzat să semneze un decret regal care să constituie în mod exclusiv baza juridică. Refuzul Regelui a pus pe umerii lui I.G. Duca responsabilitatea morală de a dizolva Legiunea.[2]
Nu este niciun secret faptul că între rege și I.G. Duca nu exista o relație apropiată. Dimpotrivă, Duca a fost unul dintre cei care s-au împotrivit în momentul în care Carol al II-lea s-a întors în țară și a fost numit rege. Considera încoronarea lui Carol, o aventură periculoasă. Iar regele nu era nicidecum o persoană care să uite.
Dizolvarea Legiunii a condus spre o serie de abuzuri ale Guvernului. Sute de persoane au fost arestate. Însă ce a deranjat opinia publică a fost modul autoritar în care aceste arestări au fost efectuate. Pe lângă faptul că nu existau dispoziții judecătorești, au fost reținute multe persoane care nu aparțineau Legiunii, iar reacțiile violente și excesive ale polițiștilor și jandarmilor au fost aspru taxate.
Între timp, la 4 decembrie 1933, ”Căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu condamna cu toată severitatea și arăta cu degetul vinovații, printr-o circulară ce va fi publicată în Cuvântul la în 24 decembrie 1933 sub titlul de ”Un cuvânt în chestiunea Gărzii de Fier”. Ea este o dezlănțuire împotriva guvernului liberal și îi numește ca autori ai „schingiuirii și asasinării legionarilor” pe: I.G. DUCA, Nicolae Titulescu, Victor Iamandi, Inculeţ, Victor Antonescu, Valer Roman, gen. Dumitrescu, com. jandarmilor şi Eugen Cristescu, directorul general al Siguranţei.
Alegerile din 20 decembrie 1933 au fost câștigate zdrobitor (51%) de liberalii lui Duca, aflați la putere. Nu era nicio surpriză. Ele s-au desfășurat în nota electorală obișnuită a perioadei interbelice și anume, partidul aflat la guvernare și care era organizator al alegerilor câștiga zdrobitor.
„Nicadorii” și filmul asasinării. Trupul neînsuflețit al lui Duca, depus lângă camera servitorilor la Peleș
Echipa morții a fost formată din trei legionari: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belimac. Aceștia au rămas cunoscuți în istoriografie, ca „Nicadori”. Cel care l-a împușcat mortal pe I.G. Duca a fost Nicolae Constantinescu.
Împrejurările în care s-a petrecut asasinatul, au alimentat zvonurile privind implicări la nivel înalt. Primul ministru, deși primise amenințări, era însoțit de un singur polițist. Tot la fel de adevărat este și faptul că Duca se deplasa mereu fără să fie preocupat de o singuranță sporită. Așa era el. Însă, în mod categoric, în rapoartele Siguranței, amenințările la adresa vieții primului ministru erau de actualitate.
Duca plecase de dimineață din București spre Sinaia unde a fost chemat în audiență la rege. Spre seară pornise spre gară însă din cauza iernii grele trenul a avut întârziere 50 de minute. Și-a petrecut timpul în casa unui prieten, dr. Costinescu, și-a sunat soția, spunându-i că va întârzia iar în jurul orei 21,50 ajunge finalmente la gară. Mașina care l-a adus a oprit la capătul peronului, astfel că primul ministru a fost nevoit să parcurcă întregul peron aflat în mare parte în întuneric însoțit de un singur agent de poliție. Cei trei asasini, aflați pe parcursul întregii zile în Sinaia, au așteptat tăcut momentul prielnic. Organizarea în detaliu a odioasei acțiuni, nu i-a oferit lui Duca nicio șansă de salvare.
După asasinat, corpul primului ministru a fost dus la Peleș, însă nu a fost depus într-o mare sală ci în apropierea camerelor servitorilor. Mai mult, după ce corpul neînsuflețit al lui I.G. Duca a fost dus la București și depus la Ateneu, regele, invocând o răceală nu s-a prezentat să îi aducă ultimul omagiu. Toate aceste gesturi sunt o dovadă a antipatiei dintre cei doi însă ele au alimentat zvonurile privind o posibilă implicare a lui Carol al II-lea în asasinat. Nu s-a adus niciodată vreo dovadă asupra acestor grave acuze, dar putem afirma fără echivoc că relația dintre regele Carol al II-lea și I.G. Duca era extrem de încordată.
Repercusiunile nu s-au lăsat așteptate, Corneliu Zelea Codreanu se ascunde
Răspunsul statului a fost unul imediat. Foarte mulți legionari au fost arestați, inclusiv nume sonore precum generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, unul dintre liderii Mișcării Legionare sau poetul Radu Gyr. Bănuit că ar fi instrumentat crima, Corneliu Zelea Codreanu, s-a ascuns reușind să rămână în umbră până când lucrurile s-au mai calmat. Pe termen mediu sau lung asasinatul nu a știrbit reputația mișcării. În urma persecuțiilor începea să se contureze o imagine eroică a legionarilor în mitologia mișcării.
Procesul „Nicadorilor” s-a desfășurat în aprilie 1934 la Consiliul de Război București, în absența lui Corneliu Zelea Codreanu care nu fusese prins. . Nicadorii și-au justificat crima pe motiv că Duca ar fi fost ”francmason și vândut străinilor” iar ”politica sa a dus la dizolvarea” Gărzii de Fier. Și-au recunoscut faptele, negând cu vehemență orice implicare a liderilor Legiunii. În timpul procesului, au mărturisit că acțiunea și ”pedepsirea” primului ministru fusese pusă la cale de cei trei, independent de acordul sau cunoștința sefilor Gărzii de Fier, preluând astfel întreaga responsabilitate în nume propriu. Era evident o minciună.
Ulterior, după asasinat, „Nicadorii” au trecut printr-un adevărat proces propagandistic legionar. Prezentarea lor, dar mai ales a crimei pe care au comis-o în mod „eroic” – în viziunea legionară – a condus spre mistficarea evenimentului în ideologia Mișcării prin cărți, ziare sau broșuri.
Asasinarea lui I.G. Duca a avut un impact masiv asupra întregului mediu politic interbelic și a influențat deciziile politice din anii următori. Trecerea prematură în neființă a fostului președinte liberal a intensificat lupta politică în România și a deschis calea asasinatelor politice care vor urma.
[1] Arhivele Naționale ale României, Fond I.G. Duca, Dosar 320
[2] Armin Heinen, Legiunea ”Arhanghelului Mihail”, Humanitas, 2006, pp. 232-234
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
