Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, una din cele mai reprezentative personalităţi din Sfântul Sinod al Bisericii noastre, a împlinit 90 de ani. Înaltpreasfinţitul Pimen are aproape 70 de ani de călugărie şi s-a format, deşi este râmnicean după naştere, în atmosfera profund duhovnicească a mânăstirilor din Moldova. Intrat în monahism la 19 ani, în marea lavră a Neamţului, a învăţat acolo într-o perioadă (1948-1951) în care o duzină de ierarhi puşi în retragere deveniseră profesori de seminar. De altfel, abia trecut de vârsta de 20 de ani, a şi predat elevilor din seminarul monahal de la Neamţ.
Între 1957-1961, viitorul ierarh a fost stareţul Mânăstirii Putna, într-o perioadă atroce pentru monahismul românesc, care a coincis cu funestul decret 410 din 28 octombrie 1959, menit să spulbere lumea noastră monahală. Ulterior, Înaltpreasfinţitul Pimen a condus o altă mânăstire importantă, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, înainte de a deveni exarh al Arhiepiscopiei Iaşilor, unde a fost hirotonit episcop-vicar în anul 1982.
Două iniţiative remarcabile se leagă de numele Înaltpreasfinţitului Pimen, într-o perioadă în care actele de curaj erau rare în sânul ierarhiei noastre. Astfel, în anul 1991, a publicat o scrisoare deschisă în care propunea ca Statul să retrocedeze Bisericii toate proprietăţile confiscate de regimul comunist, astfel încât aceasta să poată plăti salariile clericilor din fonduri proprii. Evident că, dacă ar fi fost pusă în practică, o asemenea măsură ar fi sporit considerabil independenţa Bisericii naţionale în raport cu Statul.
A doua iniţiativă de-a dreptul memorabilă a Arhiepiscopului Pimen a avut loc în aprilie 1992, când, datorită acestui ierarh, Regele Mihai I şi soţia sa, Ana de Bourbon-Parma, ca şi alţi membri ai Casei Regale, au prăznuit Învierea Domnului nostru Hristos în biserica Mânăstirii Putna, unde monarhul a fost întâmpinat – după canoane şi rânduială – cu Crucea şi Sfânta Evanghelie. Acolo (cum avea să se întâmple a doua zi şi la Curtea de Argeş), Regele Mihai I a pătruns în Sfântul Altar prin Uşile Împărăteşti, potrivit unei prerogative care coboară până în vremea lui Constantin cel Mare, care a spus despre sine că se consideră „episcop din afara Bisericii" sau auxiliar. Poate nu strică să amintim că monarhul nostru a fost ultimul cap încoronat beneficiind de această prerogativă de care s-au bucurat principii, regii şi împăraţii ortodocşi unşi de Biserică.
Meritele şi înfăptuirile Arhiepiscopului Pimen acoperă deopotrivă şi trecutul foarte recent. Din 1991, când a fost ales Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, şi până în prezent, s-au construit peste 200 de biserici şi au fost restaurate multe monumente istorice, întrucât se cuvine să reamintim că pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor se află câteva perle ale arhitecturii noastre bisericeşti, precum Voroneţ, Suceviţa, Gura Humorului... Adăugăm că Înaltpreasfinţitul Pimen a alcătuit câteva studii remarcabile despre icoana ortodoxă, referindu-se atât la frumuseţea acesteia, cât şi la profundul său conţinut dogmatic.
Am avut, în anii din urmă, doi arhierei care au trăit aproape 100 de ani, dar nu cred că mai există un ierarh nonagenar care, duminică de duminică – nemaivorbind de praznicele împărăteşti –, să slujească Sfânta Liturghie, să rostească cuvântul de învăţătură, să meargă în parohiile, mai mult sau mai puţin îndepărtate, din eparhia sa. Aşa încât urarea de „Întru mulţi ani!" priveşte atât impecabila conştiinţă dogmatică a Arhiepiscopului Pimen, fidel întru totul învăţăturii pravoslavnice, cât şi acea calitate de care unii dintre ierarhi uită – prezenţa cât mai deasă între propriii lor clerici şi credincioşi, care sunt temelia Sfintei noastre Biserici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
