Arad: Numărul focarelor de pestă africană a ajuns la 30; peste 2.700 de porci au fost ucişi preventiv

Numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 30, în judeţul Arad, fiind afectate gospodării din şapte localităţi, însă reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) spun că viteza de răspândire a virusului s-a redus considerabil în urma măsurilor luate de autorităţi.

Directorul DSVSA Arad, Viorel Agud, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că în ultimele trei săptămâni au fost confirmare şapte focare noi de pestă africană, astfel că, în prezent, există 30, în localităţile Sânpetru German, Zădăreni, Felnac, Cintei, Pecica, Nădab şi Ţipari. Totodată, mai există câteva focare apărute la mistreţi de pe fondurile de vânătoare Ceala (lângă municipiul Arad) şi Sânpetru German. În total, au fost ucişi 2.766 de porci domestici, mai mult de jumătate provenind din localităţile Nădab şi Cintei, unde s-a luat decizia sacrificării tuturor suinelor din gospodării.

Autorităţile au început acordarea despăgubirilor pentru localnicii ai căror porci au fost ucişi preventiv pentru a se limita răspândirea virusului. Primăriile pe raza cărora există focare le cer oamenilor să se prezinte la registratură pentru a comunica numărul de cont bancar, dacă nu au făcut-o deja, datele urmând să fie trimise mai departe DSVSA pentru a se vira sumele. În toate zonele cu focare sunt menţinute pe şosele covoarele cu substanţe de dezinfecţie, dar şi filtrele de poliţie pentru prevenirea transportului ilegal de animale.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel