Arad: Bărbaţi amendaţi pentru că au încercat să schimbe cu forţa burlanele casei unei bătrâne pentru a o taxa

Şapte bărbaţi din Arad au fost amendaţi de jandarmi după ce ar fi încercat să schimbe burlanele unei case fără ca proprietara, în vârstă de 80 de ani, să le fi cerut, pentru a o taxa cu forţa, femeia fiind nevoită să sune la 112 pentru că bărbaţii refuzau să oprească lucrul şi să plece.

Sesizarea a fost făcută joi după-amiază, de o octagenară din municipiul Arad, care a spus operatorului 112 că un grup de şapte bărbaţi încearcă să schimbe cu forţa sistemul de scurgere pluvială al casei sale.

"Echipajul de jandarmerie aflat în serviciu a plecat de urgenţă la adresa indicată. Femeia le-a povestit jandarmilor că, în timp ce se afla în faţa casei, a primit o ofertă de la un grup de şapte bărbaţi, să-i taie crengile unui copac, crescute foarte aproape de acoperişul casei. De aici şi până la schimbarea întregului sistem de scurgere pluvială nu a mai fost decât un pas. Bărbaţii, fără să le fie solicitat acest lucru, au început să schimbe acest sistem, iar femeia disperată le spunea întruna că nu are nevoie să-l schimbe şi i-a somat să părăsească proprietatea. Cei şapte bărbaţi au ignorat-o până în momentul în care femeia a pus mâna pe telefon", a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, Daniel Monoranu.

Bărbaţii au plecat cu o camionetă de culoare albă, iar un echipaj de jandarmi i-a căutat în oraş, în cele din urmă reuşind să-i găsească.

"Având în vedere faptul că 'efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege' constituie contravenţie, conform Legii nr 12/1990 republicată, persoanele în cauză au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 2.500 lei", a precizat sursa citată.

De asemenea, materialele şi uneltele folosite de grup, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, au fost confiscate.

În municipiul Arad, în ultimii ani au mai fost sesizate la Poliţie, Poliţia Locală şi Jandarmerie grupuri care acţionează în acest fel, schimbând cu forţa burlanele caselor, pentru ca apoi să facă presiuni asupra proprietarilor, inclusiv prin ameninţare, pentru a le plăti sume foarte mari, de câteva mii de euro. În unele cazuri, persoanele au fost prinse şi sancţionate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel