Apropiatul lui Crin Antonescu îi cere lui Liviu Dragnea o acțiune tranșantă

Deputatul Radu Zlati, cunoscut drept un apropiat al fostului lider liberal Crin Antonescu, vede în Liviu Dragnea o posibilă schimbare a PSD, cu o condiție. 

"Ieri, în plenul Congresului Partidului Social Democrat au avut loc trei curioase evenimente: domnul Dragnea a ridicat în picioare poporul pesedist pentru ca acesta, spășit, să ceară iertare victimelor totalitarismului; domnul Iliescu a arătat de ce PSD este, încă, un partid nedemocratic; iar tânărul Sturzu a arătat de ce PSD mai este, încă, un partid comunist", susține, tăios, Radu Zlati, într-un comunicat de presă. 

Liberalul subliniază, însă: "Dincolo de aceste curiozități, domnul Dragnea pare a fi unul dintre acei comuniști cu față umană de la sfârșitul anilor '90. Un pas înainte, poate, față de modele sale, Iliescu și Hrebengiuc, dar nu unul suficient de mare pentru ca PSD să își poată nega cu succes filiația. Ruperea cu trecutul nu se face cerând iertare tinerilor din Piața Universității, domnule Dragnea, ci excluzându-l din partid pe bătrânul comunist Iliescu. Până la această probă a adevărului, tot ce afirmați poate fi taxat drept o minciună bine temperată...". Cu alte cuvinte, Radu Zlati consideră că adevărata schimbare a PSD va fi atunci când Ion Iliescu nu va mai fi în partid. 

Însă, nu ar putea exista suspiciuni cu privire la o relație specială între Liviu Dragnea și Ion Iliescu. Amintim că Ion Iliescu l-a criticat pe Liviu Dragnea pentru modul în care a organizat să fie ales, asemănându-l cu Nicolae Ceaușescu, iar actualul președinte al PSD i-a replicat lui Ion Iliescu, ușor ironic, că el nu l-a cunoscut pe fostul Ceaușescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel