APIA. Schemele de plăţi directe din sectorul vegetal şi zootehnic, adoptate joi de către Guvern

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va putea acorda, începând cu 16 octombrie 2019, plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal şi zootehnic, după ce Executivul a adoptat, miercuri, în şedinţa săptămânală, Hotărârea privind cuantumului plăţilor pe suprafaţă şi a plafonului pentru sprijinul cuplat la ovine/caprine. 

Conform unui comunicat de presă al Guvernului, transmis miercuri Agerpres, plăţile prevăzute în actul normativ se acordă potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Astfel, prin acest act normativ au fost aprobate cuantumurile pentru plăţile directe în sectorul vegetal, respectiv schema de plată unică pe suprafaţă (102,6082 euro/hectar), plata redistributivă pentru intervalele între 1 şi 5 hectare, inclusiv (5 euro/hectar) şi peste 5 hectare şi până la 30 hectare, inclusiv (48,7127 euro/hectar), plata pentru înverzire (59,3201 euro/hectar) şi plata pentru tinerii fermieri (31,2477 euro/hectar).

Aceste cuantumuri se pot majora sau diminua pentru încadrarea în plafonul financiar alocat, pe baza suprafeţelor determinate, precizează sursa citată. Hotărârea de Guvern mai prevede că pentru speciile ovine/caprine plăţile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 64,3 milioane de euro. De asemenea, sumele necesare pentru aplicarea plăţilor directe în sectorul vegetal şi a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă (FEADR) se asigură din prevederile bugetare aprobate MADR pentru anii 2019 şi 2020.

'Aplicarea prevederilor prezentului act normativ va permite beneficiarilor plăţilor să-şi elaboreze propriul plan de afaceri şi programul de dezvoltare pe termen scurt, în condiţiile cunoaşterii nivelului sumelor pe care urmează să le primească. Reamintim că acest act normativ are la bază şi Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536 prin care mai multe state membre ale UE, inclusiv România, sunt autorizate să aplice derogări, în anul de cerere 2019, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 în ce priveşte nivelul avansurilor pentru plăţile directe şi pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale.

Astfel, statele membre pot face plăţi în avans de până la 70% în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) 1307/2013 şi de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1306/2013', precizează Guvernul. Potrivit Executivului, prin această măsură, Ministerul Agriculturii vine în sprijinul fermierilor în perioada campaniei de însămânţări de toamnă din acest an, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel