APELUL unui membru al CNA către ministrul Pricopie

agerpres_6811932
agerpres_6811932

Un membru al Consiliului Național al Audiovizualului a făcut un apel public către ministrul Educației, Remus Pricopie

[caption id="attachment_421739" align="alignleft" width="310"] Remus Pricopie la dezbaterea din 8 martie, de la CNA[/caption]

Iată apelul lui Valentin-Alexandru JUCAN, secretar de Stat și membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, care solicită introducerea educației media în materiile școlare:

"Anul trecut, în data de 8 martie, Consiliul Naţional al Audiovizualului a organizat la Palatul Parlamentului o dezbatere ce a avut ca temă impactul televiziunii asupra minorilor. La această reuniune a participat şi ministrul educaţiei naţionale Remus Pricopie, prilej cu care am propus public introducerea în curicula şcolară a materiei “educaţie media.

Astăzi, la aproape un an de la această propunere pe care am formulat-o şi pe care am susţinut-o permanent, constat nu doar că nimic nu a prins contur în acest în cadrul Ministerului educaţiei naţionale dar, în calitate de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, observ valul de imagini şi informaţii “livrate” grobian către publicul tânăr, vulnerabil şi credul, lipsit de minima protecţie a instituţiilor statului. Da, deocamdată Consiliul Naţional al Audiovizualului a făcut prea puţin în acest sens, dar nu neapărat pentru că a intenţionat acest lucru. Ceea ce doresc să transmit prin acest comunicat este apelul public pe care îl transmit ministrului Pricopie pentru augumentarea curiculei şcolare cu acest proiect numit “educaţie media în şcoli”.

Această propunere nu este o noutate descoperită recent. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, din anul 2010, privind serviciile mass-media, în deschidere, la punctul numărul 47, solicită statelor membre U.E. să introducă “educaţia în domeniul mass-media, vizând aptitudinile, cunoştinţele şi capacitatea de înţelegere, care permit consumatorilor să utilizeze mass-media în mod eficient şi în condiţii de siguranţă.” Mai mult, în două studii de profil realizate la comanda Comisiei Europene în anul 2009 şi 2010, România este prezentată cu rezultate extrem de slabe, plasată la baza ierarhiei şi cotată ca fiind cel mai puţin avansată în domeniul educaţiei media. În studiul la care fac referire, la pagina 70, se arată că diferenţele dintre statele avansate în domeniul educaţiei media şi cele aflate la nivelul de bază reprezintă un raport de unu la patru, iar aceste discrepanţe notabile dintre ţări rezultă dintr-o evidentă lipsă de coeziune între politicile de educaţie media, sistemul de educaţie şi iniţiativele societăţii ceivile. (Cel mai înalt nivel este acordat Finlandei cu un punctaj de 140, România fiind cotată cu 40)

Comisia Europeană a pus la dispoziţia statelor membre, inclusiv României, un proiect pilot de evaluare a competenţelor în domeniul media. Putem folosi această oportunitate în folosul tinerilor despre care mediul politic declară mereu că reprezintă o prioritate, dar care nu beneficiază aproape niciodată măsuri concrete.

Ieri, 3 februarie 2014, am primit din partea a 22 de asociaţii, printre care şi „APES – Asociaţia părinţilor pentru o educaţie sănătoasă, un memoriu-protest legat de conţinutul difuzat pe un anumit canal destinat copiilor care, în opinia acestora, aduce grave atingeri educaţiei tinerilor. Constat că cel puţin o parte a societăţii civile reacţionează şi propune soluţii.

Domnule ministru Pricopie, în numele valorilor exprimate mai sus, dar mai ales în numele generaţiei tinere căreia trebuie să îi fie predată democraţia câştigată acum 25 de ani, vă solicit să luaţi în considerare această stare de fapt, vă solicit să acordaţi atenţie acestor probleme semnalate inclusiv la nivelul instituţiilor europene şi vă solicit să acordaţi sprijin total acestui proiect numit 'educaţie media în şcoli'".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel