ANVSA, amenzi usturătoare. Alimente depozitate în mizerie și cu etichete necorespunzătoare

Controale ANSVSA
Controale ANSVSA

ANSVA a aplicat amenzi de peste 300.000 de lei în urma controalelor făcute în prima lună a anului 2019.

Inspectorii sanitar-veterinari au aplicat, în decursul lunii ianuarie, amenzi în valoare de 310.800 de lei în urma celor 6.600 de controale efectuate la nivel naţional în unităţi din industria agroalimentară, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii Naţionale Sanitare-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Potrivit sursei citate, controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate şi prelucrate, precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii.

Ialomița, pe primul loc 

În urma neregulilor constatate au fost acordate 71 de amenzi în valoare de 310.800 de lei, cele mai mari cuantumuri fiind consemnate în judeţele Sibiu - de 100.000 de lei, pentru probleme de igienă, depozitare, ambalare şi etichetare necorespunzătoare, Prahova (54.000 de lei pentru depozitare necorespunzătoare), Dâmboviţa, (53.400 de lei - manipulare necorespunzătoare, depozitare necorespunzătoare alimente, lipsă trasabilitate, deficienţe igienă, lipsă înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, neîntreţinere spaţii şi instalaţii), Ilfov (34.000 de lei - nedemonstrarea trasabilităţii produselor alimentare, depozitare necorespunzătoare, etichetare necorespunzătoare), Dolj (17.200 de lei - etichetare necorespunzătoare, lipsă document înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, depozitare necorespunzătoare, manipulare necorespunzătoare), Brăila (12.600 de lei - spaţiul de depozitare cu zone neîntreţinute în condiţii de igienă, depozitare neconformă produse alimentare) şi Cluj (10.600 de lei - produse neconforme, igienă necorespunzătoare, lipsă document de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor).

De asemenea, amenzi mai mici au fost aplicate la unităţi din judeţele: Ialomiţa - de 9.000 de lei, Satu Mare (5.000 lei), Neamţ (4.000 lei), Gorj (3.600 lei), Bacău (2.600 lei), Harghita (2.200 lei), Iaşi (2.000 lei) şi Vaslui (600 lei).

Citește și: Un tânăr şi-a găsit maşina incendiată. Autorul ar fi fostul iubit al partenerei sale

S-au prelevat probe

ANSVSA precizează că, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară, s-au prelevat probe conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise. Totodată, s-au efectuat teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probele fiind transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

Citește și: Zamfir, decizie-fulger după răspunsul lui Isărescu: Acum am hotărât

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel