EXCLUSIV  Anunţ privind medicamentele interzise la export. Coralia Kreyer, ADEM: Se vor vedea adevăratele lipsuri pentru pacienţi

Coralia Kreyer - Foto: Agerpres
Coralia Kreyer - Foto: Agerpres

Coralia Kreyer, preşedintele Asociației Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM), a declarat, la DC News, că măsura anunţată de către ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, privind aprobarea unei liste cu 172 de DCI-uri care să fie interzise la export nu numai că nu ar aduce nimic bun, dar ar afecta grav piaţa internă. 

"În România există deja o legislaţie în vigoare, respectiv ordinul  269/2017  care a implementat obligaţia de serviciu public, conform căruia şi noi notificăm exportul paralel, notificăm orice fel de livrare intracomunitară, prin declaraţie pe propria răspundere de respectare a obligaţiei de serviciu public. Din 2017 anunţăm ANM-ul asupra acestor exporturi. De fapt acest ordin este singurul instrument legal în vigoare care previne discontinuităţile în aprovizionarea cu medicamente. Nu s-a ţinut cont de acest ordin până în prezent, nu a fost folosit efectiv şi s-a ajuns astăzi la o analiză făcută cu comisiile de specialitate, cu ANM-ul şi cu DSP-urile care nu are nicio legătură cu prevederile legale în vigoare.

Găsim măsura actuală efectiv abuzivă, este o listă absolut exhaustivă care conţine 2.000 de produse aferente celor 172 de DCI-uri. Orice analiză trebuia să ne fie prezentată în dezbaterea publică, dezbatere care a avut loc deja în 7 octombrie, ni s-a spus că se face o analiză dar nu ni s-a prezentat şi nu considerăm că acest ordin trebuie sau poate fi aprobat în acest fel.

Mai ales dacă acest ordin 269, în vigoare, nu se aplică, nu se ţine cont de el în prevenirea discontinuităţilor, efectiv rugăm să fie abrogat, astfel încât să mergem pe o altă metodologie, suntem de acord şi cu acest lucru, dar să se abroge ordinul 269 din 2017 şi să ne fie prezentată această analiză anterior aprobării unui astfel de ordin. Asta înseamnă dezbatere publică, asta înseamnă transparenţă. Să fim informaţi de lista finală, însoţită de o analiză. Conform reglementărilor europene, exportul paralel poate fi interzis temporar, dacă sănătatea publică e pusă în pericol, însă în situaţia de faţă nu vedem de ce ar fi pusă în pericol", ne-a declarat Coralia Kreyer, cea care a luat parte vineri, 11 noiembrie, la dezbaterea "HEALTH ROMANIA: PIAȚA MEDICAMENTELOR DIN ROMÂNIA, ÎN FAȚA UNOR PROVOCĂRI. SE PREGĂTESC SCHIMBĂRI MAJORE", organizată de DC Media Group.

 "Toate medicamentele sunt în programe naţionale"

"Toate medicamentele sunt în programe naţionale, sunt foarte bine controlate, pe reţete electronice, pe dosare de pacient, deci noi nu avem cum să exportăm aceste medicamente decât dacă ele nu se prescriu sau dacă, din orice alt motiv, există un surplus în România. Nu avem cum să exportăm aceste medicamente.

În concluzie, ori se abrogă ordinul 269/2017 şi avem o altă metodologie, dar a cărei analiză dorim să o vedem, ori să se pună în aplicare. Nu e vorba de interese comerciale, eu reprezint interesele pieţei interne. Ordinul propus acum, cu cele 172 de DCI-uri care se propune a fi interzise la export afectează inclusiv din punct de vedere economic major. Vor fi efecte grave, chiar şi de un impact economic, dar să nu vorbim despre el. Însă după şase luni, dacă se va da acest ordin, abia atunci vor fi adevăratele lipsuri pentru pacienţi. Ar fi o măsură care nu ar aduce niciun beneficiu, mai ales că există legislaţie în vigoare care reglementează această situaţie, legislaţie ignorată" a punctat Coralia Kreyer, preşedintele Asociației Distribuitorilor Europeni de Medicamente.

Ce a anunţat Sorina Pintea

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, luni, 7 octombrie, că e analizată în continuare lista celor 172 de medicamente propuse pentru interzicerea exportului. Oficialul a spus că Ordinul privind limitarea exportului va mai fi în dezbatere publică pe site-ul ministerului până în data de 24 octombrie.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, luni, la sediul Ministerului Sănătății, că se analizează în continuare lista celor 172 de medicamente care sunt propuse pentru interzicerea exportului, Ordinul aflându-se în dezbatere publică pe site-ul Ministerului până pe 24 octombrie.

În același context, ministrul a precizat că nu există riscul ca pentru unele medicamente prețul să fie majorat. „Nu există aceste risc pentru că politica de preţuri ţine tot de legislaţie şi nu am făcut o legislaţie în acest sens”, spune ministrul. Sorina Pintea a punctat faptul că restricția de export paralel va fi realizată cu respectarea tuturor reglementărilor UE în vigoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel