Anul Porcului. China, paralizată timp de o săptămână

China
China

Chinezii din ţară şi din străinătate au urat marţi bun venit Anului Porcului, un semn zodiacal asociat fertilităţii şi abundenţei, care înlocuieşte în horoscop Câinele vesel şi nonconformist, relatează EFE. 

Timp de o săptămână, ţara cea mai populată din lume va fi paralizată la începerea noului An Lunar când sute de milioane de persoane îşi vizitează locurile în care s-au născut pentru a sărbători cu rudele anul 4717, al Porcului de pământ generos şi lipsit de griji, cel de-al 12-lea simbol în horoscopul chinez. Multe oraşe au fost "bombardate" în cursul nopţii cu petarde şi focuri de artificii, aprinse pentru a îndepărta spiritele rele, deşi în marile urbe precum Beijingul utilizarea lor este interzisă pentru a evita poluarea şi din motive de securitate. 

S-a pus capăt interdicţiei de a se folosi artificii



Interdicţia din 2018 a pus capăt la Beijing unei perioade de 12 ani în care focurile de artificii erau permise pe toate străzile capitalei, fapt ce a provocat mari incendii, precum cel din 2009 când a ars marele zgârie nori Hotelul Mandarin Oriental. Chinezii au urat bun venit noului an respectând tradiţii ancestrale, îmbinând superstiţiile cu obiceiurile, care au un singur scop: alungarea ghinionului şi atragerea norocului, prosperităţii şi abundenţei. Printre aceste obiceiuri se numără curăţenia temeinică a casei, decorarea străzilor şi organizarea de mese în familie în ajunul Anului Nou. Tradiţionale sunt şi plicurile roşii cu bani - 'hongbao' - care se dăruiesc rudelor şi prietenilor pentru a le ura noroc pentru noul an. 

Noutăţi tehnologice



Odată cu moda online în ultimii ani în China se preferă ca în locul plicurilor, banii să fie trimişi prin aplicaţii ca WeChat (echivalentul local al WhatsApp). Este vorba mai ales de "a semăna norocul", astfel încât de multe ori sumele sunt simbolice. Reuniunile în familie implică însă ca milioane de persoane să revină la locurile de naştere: autorităţile se aşteaptă la peste 3 miliarde de călătorii în această perioadă, cunoscută ca 'Festivalul Primăverii', şi care durează 40 de zile - de la 21 ianuarie până la 1 martie.

Vezi şi: Antrenor Halep. Turneul de la Doha, primul la care vor colabora

Liderii PSD - ALDE, şedinţă. Ce se discută

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel