Antrenorul echipei FC Botoşani consideră că FCSB nu e de neînvins

Antrenorul echipei de fotbal FC Botoşani, Marius Croitoru, consideră că FCSB, adversarul de sâmbătă, din etapa a 16-a a Ligii I, nu este de neînvins, însă admite că este cea mai în formă echipă din România.

El a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că speră ca echipa pe care o pregăteşte să facă un meci bun împotriva vicecampioanei "şi cel mai bun să câştige".

"E un meci împotriva celei mai în forme echipe din România în acest moment, echipa care de zece meciuri nu a pierdut, cu jucători foarte valoroşi. Ne dorim din tot sufletul să facem un joc bun, să fie un spectacol şi cel mai bun să câştige. Cu siguranţă va fi un meci deschis. (...) Nu sunt de neînvins. Problema este că sunt în formă. Este o echipă care de zece meciuri nu pierde. Nu e uşor. Din punct de vedere moral, sunt la cotele cele mai înalte, fizic stau bine, s-au liniştit, au adunat puncte, au revenit în prima pare a clasamentului şi e şi normal să aibă o superioritate din acest punct de vedere, al moralului, dar şi eu am băieţi extraordinari de echipă, fotbalişti extraordinari, caractere frumoase. Şi noi avem în ultimele cinci etape trei victorii şi un egal. Suntem două echipe în formă", a afirmat Croitoru.

Tehnicianul de la FC Botoşani şi-a manifestat regretul că nu îl poate folosi în meciul de sâmbătă pe Mihai Roman, care este împrumutat de FCSB să joace la Botoşani. Contractul de împrumut conţine o clauză care interzice utilizarea mijlocaşului în meciul direct dintre cele două formaţii.

"Mă depăşeşte pe mine. Nici nu am ştiu. Am aflat şi eu. Încercasem să cristalizăm un prim 'unsprezece', aşa ... Normal că dezechilibrează puţin când un titular, cel puţin unul din titularii care au jucat în ultimele etape, şi a făcut-o bine, să nu fie apt de joc, dar sunt alţii care abia aşteaptă şi sper ca la ora meciului să fac alegerea cea mai bună", a adăugat Marius Croitoru.

Meciul FC Botoşani - FCSB este programat sâmbătă, de la ora 20:30 pe Stadionul Municipal din Botoşani. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel