Anton Anton, ministrul Energiei: Orice bănuţ pe care-l am îl voi băga în investiţii

Priorităţile Ministerului Energiei în perioada următoare vor fi legate în special de investiţii în rezolvarea problemelor de mediu la termocentralele pe cărbune, extrem de importante pentru sectorul energetic românesc, dar şi pe rezolvarea procedurilor de infringement cu Comisia Europeană, a declarat, joi, ministrul Energiei, Anton Anton.

'Am planuri simple: programul de guvernare şi, în cadrul programului de guvernare, vreau ca cetăţenii să simtă că există un Minister al Energiei care se ocupă de ei', a arătat ministrul. În continuare, el a precizat că, în programul de guvernare, se pune accent pe producţia de energie pe cărbune întrucât acolo sunt cele mai mari probleme, datorită poluării, pentru care România riscă proceduri de infringement din partea Comisiei Europene.

'De-asta ne-am concentrat, la nivel de primă urgenţă, să vedem ce putem face ca să scădem poluarea. Eu nu am de gând să închid mine, termocentrale pe cărbune. România are un mix energetic şi cel puţin o treime provine din cărbune. Eu ce să fac acum, să renunţ la toate facilităţile pe care le am pentru că vezi, Doamne, nu ştiu ce trebuie să fac. Sigur că vreau să le eficientizez. Asta va fi prima preocupare pe care o am. Vreau să văd care e planul şi cum o să facem să scadă poluanţii', a susţinut Anton.

El a amintit că Ministerul Energiei va pregăti o strategie naţională a acestui sector, împreună cu Ministerul Mediului.

'Gazele putem să le extindem pentru încălzire. Vorba aia, sunt localităţi pe lângă care trece o magistrală de gaze şi ele se încălzesc cu lemne. Nu e normal. Eu cred că trebuie să facem ceva acolo, astfel încât populaţia să se poată încălzi cu gaze. Dar viitorul în mod indubitabil este al energiei electrice', a subliniat ministrul. El a mai spus că precedesorul său i-a lăsat un teanc de dosare pe care cei doi le-au discutat punctual.

'Există un fel de listă de urgenţe care începe cu infringementurile pe care le avem de la Comisia Europeană. Şi acolo trebuie să mă duc din nou în Parlament, îmi pare rău, de unde am plecat, să le spun 'Fraţilor, vedeţi că am o hârtie, la voi, aci, un document, că trebuie să-l aprobăm'. Asta e prima urgenţă pe care o am, dacă vreţi să ştiţi', le-a mai spus ministrul jurnaliştilor.

[citeste si]

Totodată, jurnaliştii au dorit să afle de la ministru ce are de gând să facă cu cei 400 de milioane de euro pe care statul român i-a primit anul trecut de la Enel, în baza unei decizii a Curţii de la Paris. 'Dar nu i-am găsit în sertar', a răspuns Anton râzând.

N-am găsit bani în sertar

'Nu i-am găsit în niciun sertar. Să vedem. Sigur, ce să facem, ce se poate face cu banii ăştia. Eu, pentru mine, toate priorităţile sunt legate de investiţii. Suntem în investiţii la Luduş, ăsta... Iernut (centrala pe gaze pe care o construieşte Romgaz la Iernut - n.r.), vrem să finalizăm centralele hidro, că mai avem doi paşi şi - vorba unui coleg de-al meu, nu vă spun, că o să mă daţi pe post şi să nu se supere - o să mă duc acolo şi să dăm drumul la noile centrale hidro. Există o investiţie extrem de importantă, care este legată de nuclear, grupurile 1 şi 2 trebuie retehnologizate şi grupurile 3 şi 4 trebuie negociate şi finalizate. Hai să ne apucăm de treabă! Deci toţi banii, orice bănuţ pe care-l am îl voi băga în investiţii', a conchis ministrul.

Ministrul Energiei a participat joi la conferinţa 'Finanţarea eficienţei energetice în România, Ungaria şi Bulgaria', organizată de Comisia Europeană în parteneriat cu Ministerul Energiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel