ȘANTAJ la ÎCCJ: Femeia acuzată că a şantajat-o pe Livia Stanciu, achitată definitiv

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au achitat-o pe Mariana Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Livia Stanciu, decizia fiind definitivă.

Curtea de Apel a admis apelul Marianei Rarinca, după ce aceasta fusese condamnată în decembrie 2014 de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu suspendare pentru șantaj, și a apreciat că femeia nu se face vinovată de faptele pentru care a fost denunţată de Livia Stanciu, scrie Antena 3.

Care au fost acuzațiile DNA

Mariana Rarinca a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pe 1 iulie 2014, ea fiind acuzată că a şantajat-o pe Livia Stanciu, preşedintele ÎCCJ.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în perioada august/septembrie 2013 - 3 iunie 2014, Mariana Rarinca a ameninţat-o pe Livia Stanciu, cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru şefa Curţii Supreme şi pentru soţul ei. Ca să nu se întâmple acest lucru, Livia Stanciu ar fi trebuit să plătească suma de 20.000 de euro.

ȘANTAJ LIVIA STANCIU (ÎCCJ): 3 ani de închisoare cu suspendare pentru femeia care ar fi șantajat-o pe Livia Stanciu

"Ameninţările cu divulgarea către presă a unor informaţii presupus compromiţătoare la adresa persoanei vătămate, respectiv cererea de a-i da 20.000 de euro drept compensaţie pentru 'datorii' plătite de inculpată în numele soţului persoanei vătămate, au fost transmise unei rude de-a acesteia. În perioada aprilie 2014 - 3 iunie 2014, persoana vătămată a primit ameninţări prin intermediul unei convorbiri telefonice şi prin mesaje tip SMS. Inculpata a ameninţat-o pe persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post important de televiziune) a unor date compromiţătoare despre persoana vătămată şi familia acesteia", arăta DNA la 1 iulie.

ȘANTAJ la ÎCCJ. Avocata acuzată de șantaj de Livia Stanciu, REȚINUTĂ

Iată ce transmiteau procurorii DNA despre starea de fapt: "Amenințările cu divulgarea către presă a unor informații presupus compromițătoare, la adresa persoanei vătămate, respectiv cererea de a-i da 20.000 de euro drept compensație pentru „datorii" plătite de inculpată în numele soțului persoanei vătămate, au fost transmise unei rude de-a acesteia. În perioada aprilie 2014 – 3 iunie 2014, persoana vătămată a primit amenințări prin intermediul unei convorbiri telefonice și prin mesaje tip SMS. Inculpata a amenințat-o pe persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post important de televiziune) a unor date compromiţătoare despre persoana vătămată şi familia acesteia.

În schimbul nedivulgării a acestor informaţii compromiţătoare, inculpata Rarinca Mariana i-a pretins persoanei vătămate o sumă de bani. Probele administrate au arătat că faptele pe care inculpata intenționa să le divulge cu privire la persoana vătămată și la membrii familiei acesteia sunt imaginare, întrucât nici persoana vătămată, nici soțul acesteia nu au avut și nu au vreo datorie față de inculpată".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel