ANPC, proiect de verificare a respectării alimentaţiei sănătoase în şcolile din Bucureşti

Elevi in clasa
Elevi in clasa

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar din Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au încheiat, marţi, un acord de parteneriat pentru verificarea modului de aplicare a legislaţiei în vigoare privind alimentaţia sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar, se menţionează într-un comunicat al instituţiei.

Proiectul, intitulat "Etichetă, etichetă, cine e cea mai sănătoasă din ţară?", are rolul de a creşte nivelul informării consumatorilor români de servicii şi produse, în acest caz al elevilor şi părinţilor, potrivit ANPC. Preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi, a precizat că premisa proiectului este importanţa educării micilor consumatori.

"Proiectul pe care îl demarăm, astăzi, alături de partenerii noştri, este unul ce a plecat de la premisa importanţei educării micilor consumatori cu privire la citirea etichetelor produselor pe care aceştia le consumă. Ne dorim ca viitoarele generaţii de consumatori de servicii şi produse să-şi formeze de timpuriu un comportament alimentar sănătos şi totodată, să fie pe deplin informaţi cu privire la caracteristicile produselor pe care le consumă", a comentat şeful ANPC, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel