ANM, vreme REVELION 2019. Meteorolog, informații actualizate

ANM, PROGNOZA METEO. Regimul termic prognozat pentru următoarele trei zile se va încadra în jurul normelor la nivel naţional, cu precipitaţii temporare mai mult în vest, nord şi centru, respectiv mai puţine, spre izolat, în sud şi în sud-est.

ANM, VREME REVELION 2019. Potrivit specialistului Meda Andrei, meteorolog de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în noaptea de Revelion, la nivel naţional, inclusiv în Bucureşti, cerul va fi mai mult noros, cu valori termice normale pentru această perioadă.

ANM, VREME REVELION 2019. „În noaptea de Revelion, în ţară, cerul va fi parţial noros şi trecător se vor înregistra precipitaţii slabe, mai ales ninsori la munte în Transilvania şi nordul Moldovei, şi mixte izolat în rest. Nu este exclus ca pe suprafeţe foarte mici să se formeze polei sau gheţuş, temperaturile fiind negative şi cuprinse între 9 grade, în estul Transilvaniei, şi doar un grad Celsius, în dealurile Banatului. De asemenea, în noaptea de Revelion, poate să apară pe suprafeţe mici ceaţa, cel mai probabil în partea de sud şi de est a ţării. În Capitală, vom avea o noapte cu un cer parţial acoperit de nori şi o temperatură minimă de între minus 3 şi minus 2 grade şi condiţii ca vizibilitatea să scadă puţin, mai ales spre dimineaţă”, a spus Meda Andrei.

ANM, VREME REVELION 2019. În ceea ce priveşte prima zi a anului 2019, meteorologul ANM a menţionat că norii vor continua să fie prezenţi în majoritatea regiunilor, iar vântul se va intensifica în special în zonele montane, la altitudini mari. „În ziua de 1 ianuarie, la nivel naţional vom avea temperaturi normale pentru data din calendar, cu maxime cuprinse între minus 3 şi 5 grade Celsius. În noaptea de 1 spre 2 ianuarie minimele se vor situa între minus 7 şi 2 grade Celsius. Mai mulţi nori şi precipitaţii în vest, centru şi nord, precum şi la munte, dar acestea vor apărea mai degrabă seara şi în cursul nopţii. Pe timpul zilei, precipitaţiile vor fi doar izolate. În rest, vor fi când nori, când soare şi doar izolat, posibil, precipitaţii mixte. Încet, încet vântul se va intensifica la început la munte, la altitudini mari, iar în a doua parte a intervalului în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, pe arii restrânse şi la cote mult mai reduse în zonele mai joase de relief cu precădere în cele din nord-vest. În Bucureşti, în prima zi a anului 2019, vor fi înnorări, iar vântul nu va depăşi nivelul de moderat, de 30 - 35 km/h. Temperatura maximă va fi în jurul a 2 grade Celsius, în timp ce, în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, valorile termice vor deveni negative, până la minus 4 grade, dimineaţa”, a afirmat Meda Andrei.  

ANM, VREME REVELION 2019. „Pe data de 2 ianuarie, în continuare vor fi mai mulţi nori şi precipitaţii în vestul, nordul şi centrul ţării. Acestea vor fi mixte în Banat şi în Crişana, cu ninsori la munte în Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei. În rest, vor fi înnorări trecătoare şi condiţii de ploaie foarte reduse. Vântul se intensifică în vest, centru şi sud, dar mai ales la munte, cu precădere la altitudini mari. Maximele din 2 ianuarie vor fi cuprinse între minus un grad şi 7 grade Celsius. La nivelul Capitalei, ziua de 2 ianuarie va veni tot cu destul de mulţi nori, însă cel mai probabil nu vor fi precipitaţii. Vântul va sufla cel mult moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade Celsius. La munte, precipitaţiile vor fi mai mult sub formă de ninsoare, iar în zonele mai joase la început vom avea şi ploaie, şi lapoviţă, iar pe măsură ce înaintăm în anul care urmează acestea se vor transforma în ninsori”, a subliniat reprezentanta ANM, potrivit Agerpres.

VEZI ȘI: 

Decretul lui Iohannis, publicat. Chirieac, scenariu: Va fi atacat și suspendat

EXCLUSIV Iohannis, refuz nominalizare șef de Stat Major. "Lovitură mortală"


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel