ANM: Prognoza meteo, vremea miercuri, joi, vineri

Ema Apostu / 24 oct 2017 / 19:39

Joi și vineri, temperaturile vor crește până la 20, respectiv 23 de grade Celsius.

Miercuri, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar regimul termic va fi mai scăzut decât cel specific acestei date. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, dar numai pe arii restrânse vor fi ploi slabe în regiunile sudice şi sud-vestice.

În zona montană, izolat se vor semnala precipitaţii slabe, mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul şi sud-estul ţării.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade în nordul Moldovei şi 15 grade în Dealurile de Vest.

În București, dimineata 6...7 grade. Pe parcusrul zilei, doar trecător vor mai fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade.

La munte, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare. La altitudini de peste 1600 m, izolat se mai pot semnala precipitaţii slabe, mixte.

Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura aerului nu va suferi modificări semnificative

Joi, vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime, în jurul normelor climatologic specifice acestei perioade, se vor situa între 11-12 grade în Maramureș și în depresiuni şi 20 de grade în sud-vestul Olteniei, la Drobeta Turnu Severin.

Cerul va fi variabil, cu înnorări în jumătatea nordică a țării precum și la munte, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în zona montană. Dimineața, în zonele joase de relief vor fi condiții de ceață.

În București, vremea se va încălzi. 6-7 grade dimineata si 17-18 grade la amiaza. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineața vor fi condiții de ceață.

Vineri, în vestul, nordul și centrul țării, cerul va fi noros și va ploua, în general slab cantitativ. În restul ţării, cerul va fi variabil. Vântul va prezenta intensificări temporare, îndeosebi la munte.

Temperaturile maxime, ușor mai ridicate decât cele normale în această perioadă, se vor încadra între 12-13 garde în depresiunile intramontane și 23 de grade, în sud-vestul Olteniei, la Drobeta Turnu Severin.

În București, cerul va fi variabil. Dimineaţa, 6-7 grade şi 18-19 grade la amiază, potrivit Realitatea Tv.

[citeste si]