ANM, prognoza meteo. VREMEA: COD PORTOCALIU și COD GALBEN, zonele vizate

Vant
Vant

ANM a emis avertizări nowcasting de Cod Portocaliu și Cod Galben, pe lângă avertizările meteo care sunt în vigoare în aproape toată țara. 

UPDATE: De la ora 17:00 până la ora 23:00 este COD PORTOCALIU în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură de vânt tare și zăpadă troienită și în  județul TULCEA de vânt puternic, ninsori viscolite și zăpadă spulberată. 

”În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, viteza vântului la rafală va depăși 80...90 km/h, iar pe creste se vor mai atinge 100 – 120 km/h troienind zăpada. În județul Tulcea vor mai fi rafale ale vântului de 80...90 km/h, temporar va ninge și va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.” precizează ANM. 

Până în 19 ianuarie, la ora 01:00, este COD GALBEN de intensificări susținute ale vântului, zăpadă spulberată: ”În județele VASLUI, VRANCEA, GALAȚI, BRĂILA și CONSTANȚA, iar în a doua parte a nopții și în Carpații Meridionali, Carpații de Curbură și în județul Tulcea vor mai fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, între 60 și 80 km/h, spulberând zăpada.”

Totodată au fost emise noi atenționări nowcasting pentru județele MEHEDINȚI, OLT, VÂLCEA, DOLJ până la ora 20:00, unde este Cod Galben de intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-60 km/h. În zona de munte a județului Mehedinți, este Cod Galben de intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 70-75 km/h. 

Știrea inițială

De la ora 16:00, a intrat în vigoare o avertizare nowcasting de Cod Portocaliu, valabilă până la ora 19:00 pentru județul CONSTANȚA (Năvodari, Cogealac, Corbu, Crucea, Fântânele, Grădina, Istria, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Mihai Viteazu, Nicolae Bălcescu, Pantelimon, Săcele, Târgușor, Vulturu). Aici se semnalează intensificări ale vântului cu rafale, in general de 70 - 85 km/h, ninsoare viscolită, vizibilitate redusă sub 50 m.

La ora 17:00 ies de sub Cod Galben de intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-65 km/h, izolat 70 km/h județele MEHEDINȚI, OLT și DOLJ

[citeste si]

În vigoare continuă să fie atenționările meteorologice intrate în vigoare de ieri. Prin urmare, până la ora 22:00 este Cod Galben de precipitații însemnate cantitativ, predominant ninsori și intensificări ale vântului în Transilvania, Moldova, Dobrogea, nordul Olteniei, Cod Portocaliu până la ora 20:00 de vânt puternic, viscol, zăpadă troienită în Munții Banatului, Carpații Meridionali și Carpații de Curbură și un alt Cod Portocaliu de vânt tare, ninsori viscolite până la ora 17:00 în Iași, Vaslui, Vrancea, Galați, Tulcea și zona joasă a județelor Neamț și Bacău. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel