Angela Merkel îşi exprimă îngrijorarea faţă de recrudescenţa antisemitismului în Germania

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat îngrijorarea faţă de numărul în creştere al actelor antisemite din ţara sa şi a spus că obiectivul de a reprima ideologia urii a devenit tot mai greu de realizat, potrivit dpa.

'Întotdeauna am avut un anumit număr de antisemiţi printre noi', a recunoscut Merkel într-un interviu acordat CNN marţi. 'Din păcate, nu există până în ziua de astăzi nicio sinagogă, niciun centru de zi pentru copiii evrei sau vreo şcoală pentru copiii evrei care să nu aibă nevoie să fie păzite de poliţişti germani', a spus ea. 'Din păcate, de-a lungul anilor, nu am reuşit să facem faţă acestei situaţii într-un mod satisfăcător', a mai spus cancelarul german.

Declaraţiile Angelei Merkel survin după ce la sfârşitul săptămânii trecute comisarul guvernamental german responsabil de combaterea antisemitismului, Felix Klein, a recomandat evreilor din Germania să nu poarte kippah - acoperământul de cap specific evreiesc - în locuri publice. Această recomandare a suscitat numeroase comentarii în Israel, iar preşedintele israelian Reuven Rivlin a calificat-o drept o 'capitulare în faţa antisemitismului', potrivit AFP. Potrivit cifrelor oficiale, numărul de infracţiuni antisemite comise în Germania a crescut de la 1.504 în 2017 la 1.646 în 2018 -o creştere de 10%. Numărul de cazuri considerate violente a crescut de la 37 la 62 în aceeaşi perioadă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel