Angajat RAR, arestat la domiciliu

Un angajat al Registrului Auto Român (RAR) Iaşi se află în arest la domiciliu, fiind suspectat de trafic de influenţă.

Arestarea la domiciliu vine după ce Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) a efectuat mai multe percheziţii, potrivit unui comunicat remis joi Agerpres de DGA.

'În urma cercetărilor efectuate până în prezent de ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a pus în mişcare acţiunea penală şi a dispus măsura reţinerii inculpatului N.A pentru 24 ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în scopul obţinerii, contra unor sume de bani, în mod preferenţial şi în afara programărilor oficiale, a omologărilor autovehiculelor achiziţionate din străinătate şi care urmează a fi înmatriculate în România. Urmare a propunerii procurorului de caz pentru luarea măsurii arestului preventiv, Tribunalul Iaşi a dispus faţă de inculpatul N.A. arestul la domiciliu', se arată în comunicatul DGA.

Potrivit acestuia, pe 19 decembrie, DGA Iaşi a efectuat nouă percheziţii domiciliare în urma cărora trei persoane au fost aduse la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

'Din cele nouă mandate de percheziţie, cinci au vizat birourile unde îşi desfăşoară activitatea unii funcţionari din cadrul Registrului Auto Român - Reprezentanţa Iaşi, două au vizat sediile unor persoane juridice din municipiul Iaşi, iar celelalte două domiciliile unor persoane fizice. Cu ocazia efectuării percheziţiilor au fost identificate şi ridicate înscrisuri şi alte materiale relevante administrării probatoriului în cauză, precum şi sumele de 11.880 lei şi 3.650 euro. Pentru documentarea activităţii infracţionale s-a beneficiat de sprijinul tehnico-operativ al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Iaşi. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi - Serviciul de investigare a criminalităţii economice şi cu sprijinul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (I.J.J.) Iaşi', conform sursei menţionate.

Cercetările în acest caz continuă pentru probarea întregii activităţi infracţionale şi identificarea tuturor făptuitorilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel