Andronescu, despre noua Lege a educaţiei: Este un obiectiv personal

Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat că viitoarea Lege a educaţiei trebuie să genereze o viziune de evoluţie a sistemului de învăţământ.

"Eu cred că viitoarea Lege a învăţământului trebuie să genereze o viziune de evoluţie a sistemului de învăţământ. Ce vrem noi de la cei şcoliţi? Vrem să le dezvoltăm personalitatea? Da, atunci trebuie să ne uităm în programele şcolare în aşa fel încât acest lucru să se întâmple. De ce pun accent pe acest lucru? Pentru că niciunul dintre cei şcoliţi acum nu crede că o să aibă în perioada activă a vieţii fiecăruia dintre ei un singur job şi atunci trebuie ca această personalitate să se poată adapta la schimbările din viaţă, să nu le ia ca pe nişte şocuri, cărora pot să le facă faţă", a susţinut Andronescu, care a participat la o dezbatere privind învăţământul universitar dual.

Ministrul a adăugat că "şcoala trebuie să dea celui şcolit acele achiziţii culturale care să-l facă să înţeleagă lumea în care trăieşte, în aşa fel încât el să se simtă parte din această lume".

Învăţământul dual

Întrebată dacă, în acest sens, învăţământul universitar dual poate fi una din variante, ministrul Educaţiei a spus: "În dezbaterea aceasta despre învăţământul dual, eu cred că trebuie să fim foarte atenţi când discutăm aceste lucruri şi atunci când îl creionăm, să-l creionăm cu toate cele necesare ca el să evolueze şi să se dezvolte".

"Din punctul meu de vedere, este un obiectiv personal, dar cred că în egală măsură este un obiectiv pentru societate. Toată şcoala profesională trebuie să devină duală. De aceea am cerut sprijinul mediului de business, mediului economic, de care avem nevoie pentru activitatea de practică. Liceul tehnologic trebuie să-l restructurăm şi să-l gândim ca un liceu care profesionalizează, un liceu dual, cu două posibilităţi de ieşire. (...) La ieşire, eu cred că trebuie să rămână opţiunea absolventului de liceu în a susţine un bacalaureat naţional, care să-i permită accesul într-o universitate, şi o altă rută, cu un bacalaureat tehnologic sau profesional, care să nu-i permită accesul în universitate, subliniez acest lucru, dar care să-i permită la nivelul următor de pregătire un acces într-o formă de profesionalizare duală", a explicat Andronescu.

Noua Lege a educaţiei

Fiind întrebată dacă aceste elemente vor fi incluse în noua Lege a educaţiei, ea a menţionat: "Este un punct de vedere pe care eu pot să-l exprim, dar sigur că ascult toate celelalte puncte de vedere".

Ministrul Educaţiei a participat la o dezbatere privind învăţământul universitar dual, organizată de INTACT Professional Debates, compania Kaufland România şi Academia de Studii Economice, la care au mai fost prezenţi, printre alţii, miniştrii Finanţelor Publice şi Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici şi Rovana Plumb.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel