Andronescu, declarații. Buzatu: Îi denigrează pe cei care muncesc

Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că recentele afirmaţii ale Ecaterinei Andronescu, care a solicitat demisia lui Liviu Dragnea de la şefia partidului, nu fac bine PSD, ci "servesc opozanţilor şi detractorilor partidului.

"Doamna Ecaterina Andronescu este un personaj de referinţă în istoria PSD, care a îndeplinit diverse sarcini, care a fost ministru în guvernele PSD şi care a avut o conduită exemplară pentru noi, membrii de partid. Poate acum, după atâţia ani de experienţă ar trebui să evite astfel de declaraţii care servesc opozanţilor şi detractorilor noştri", a menţionat Dumitru Buzatu pentru Agerpres.

El a declarat că în această perioadă trebuie să se remarce efectul pozitiv al guvernărilor PSD asupra majorităţii populaţiei şi nu să fie făcute astfel de declaraţii care fac rău partidului.

"Atuurile PSD sunt că a reuşit să creeze stabilitate economică şi socială şi că are o permanentă preocupare pentru ca oamenii să-şi găsească de lucru pe piaţa muncii din România. De aceea, nu există niciun temei - şi sper ca lucrurile pe care să le spun să ajungă şi la doamna Ecaterina Andronescu - ca dumneaei să-i denigreze pe cei care muncesc. Nu e normal să critici un guvern doar pentru faptul că tu nu faci parte din acel guvern. Eu sper ca doamna Andronescu, al cărei prestigiu ca profesionist şi om politic e de necontestat, să revină asupra acestor analize şi nu mă îndoiesc că are capacitatea de a recunoaşte când greşeşte", a mai spus liderul PSD Vaslui.

Senatorul social-democrat Ecaterina Andronescu a solicitat, marţi, liderului formaţiunii, Liviu Dragnea, să facă un pas în spate "pentru binele României şi al PSD", precizând că partidul trebuie să vină în cel mai scurt timp "cu un prim-ministru şi un guvern PSD de super profesionişti".

Vezi și: Ecaterina Andronescu: S.O.S. PSD. Președintele partidului să se retragă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel