Andrei Sin (Dinamo) - Ne-am revenit, vrem să obţinem cu CFR primele puncte din campionat

Fotbalistul echipei Dinamo, Andrei Sin, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii şi-au revenit după episodul din timpul partidei cu Universitatea Craiova, când antrenorul Eugen Neagoe a suferit un infarct, şi că îşi doresc să obţină primele puncte din actualul sezon al Ligii I, împotriva campioanei României, CFR Cluj.

"Ne-am revenit, jucăm împotriva unei campioane. Suntem obligaţi să facem o partidă bună şi să obţinem primele puncte în acest campionat. Am vorbit cu domnul Neagoe, i-am trimis mesaje de încurajare. Ne bucurăm că se simte mai bine şi suntem siguri că mâine seară va fi alături de noi, ne va ţine pumnii. Şi pentru noi a fost un moment dificil la meciul cu Craiova când am văzut ce se întâmplă, dar colegii ne-au făcut semn de pe margine că totul este în regulă şi am continuat partida", a declarat Sin.

Jucătorul promite că Dinamo va avea o altă determinare în partida cu CFR Cluj, faţă de meciurile pierdute cu Viitorul Constanţa şi Universitatea Craiova.

"Din păcate pentru noi jocul nu a arătat prea bine în meciurile trecute, tocmai de asta ne-am pregătit foarte bine în această săptămână. Vom avea o altă determinare, să practicăm un joc bun şi să obţinem primele puncte în acest campionat. Indiferent de echipa cu care jucăm trebuie să ne impunem, de aia suntem Dinamo. Eu cred că avem puterea să arătăm un alt fotbal în acest meci", a mai spus Sin.

Duminică seară, în timpul partidei cu Universitatea Craiova din cadrul etapei a doua a Ligii I, Eugen Neagoe a suferit un infarct pe banca tehnică şi a fost nevoie de intervenţia medicilor de pe ambulanţa aflată la Arena Naţională pentru a-i acorda primul ajutor.

De pregătirea echipei în această săptămână s-a ocupat antrenorul secund Sebastian Moga.

Partida CFR Cluj - Dinamo, din cadrul etapei a 3-a a Ligii I la fotbal, se va disputa sâmbătă, de la ora 21:00.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel