Andreea Mitu şi Dan Alexandru Tomescu, noii campioni naţionali la simplu

Andreea Mitu şi Dan Alexandru Tomescu, noii campioni naţionali la simplu. foto: FRF
Andreea Mitu şi Dan Alexandru Tomescu, noii campioni naţionali la simplu. foto: FRF

Andreea Mitu şi Dan Alexandru Tomescu au câştigat titlurile în probele de simplu din cadrul Campionatelor Naţionale Individuale de seniori ale României, ediţia 2019, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis.

Finala feminină de simplu a fost câştigată de Andreea Mitu, de la CSM Bucureşti, cu 7-5, 4-6, 6-3 în faţa Ilonei Ghioroaie, de la CS Universitar Piteşti, campioana de anul trecut. Finala mică nu s-a mai jucat, medalia de bronz revenindu-i Oanei Simion, de la CS Dinamo Bucureşti, care a beneficiat de retragerea colegei de club, Irina Fetecău.

Dan Alexandru Tomescu (CS Dinamo Bucureşti) s-a impus la simplu masculin, cu 6-2, 6-2, în finala jucată împotriva lui Victor Cornea, de la CS TC Pamira Sibiu. Medalia de bronz a revenit lui Alexandru Jecan, de la CS Universitatea Cluj, care a câştigat cu 6-3, 6-4 în faţa campionului de anul trecut, Victor Crivoi, de la CS Dinamo - Centrul Sportiv Braşov.

La dublu feminin, Ilona Ghioroaie şi Oana Corneanu, de la Daimon Sport Club, favoritele nr. 2, au trecut în finală cu 2-6, 6-1, 10-4 de favoritele nr. 5, Ilinca Amariei (CS Dinamo Bucureşti)/Alessia Ciucă (CS Sport 4 Fun Timişoara). Finala mică nu s-a mai disputat, medaliile de bronz fiind câştigate de perechea Gabriela Tătăruş (CS Dinamo Bucureşti)/Ana Mihăilă (ACS Sense Roman).

Victor Cornea şi Alexandru Jecan, principalii favoriţi, s-a impus la dublu masculin, cu 6-3, 6-0, în faţa capilor de serie nr. 3, Dragoş Dima, de la CSM Bucureşti, şi Petru Luncanu, de la CS Dinamo - Centrul Sportiv Braşov. În finala mică, Vasile Antonescu, de la CS Dinamo - Centrul Sportiv Braşov, şi Cezar Creţu, de la CS Dinamo Bucureşti, au învins cu 2-6, 6-3, 10-8 cuplul Bogdan Apostol (CSM Bucureşti)/Patrick Grigoriu (CSA Steaua Bucureşti).

La dublu mixt, victoria a revenit perechii Andreea Mitu/Victor Cornea, principalii favoriţi, cu 7-6 (1), 6-4, în finala cu Vasile Antonescu şi Gabriela Tătăruş. Medaliile de bronz au revenit lui Patrick Grigoriu şi Alessiei Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel