Anchetă la Caracal. Săpături în curtea lui Gheorghe Dincă. Tonel Pop: Vă spun o chestiune în premieră, nu am spus-o niciodată

Gropile cimentate din curtea lui Gheorghe Dincă au fost sparte astăzi de către anchetatori. De altfel, aparatele electronice folosite de acesta, printre care și telefoanele mobile, au fost investigate. 

Avocatul Tonel Pop a vorbit în direct la România TV despre posibilitatea închiderii dosarului lui Gheorghe Dincă după ce acesta ar fi precizat că trupul uneia dintre fete s-ar afla într-o pădure. Între timp anchetatorii au început săpăturile la Caracal în curtea suspectului. 

”În acest moment există pericolul închiderii dosarului. Eu cred că a cedat și a spus de al doilea corp pentru a putea să închidă dosarul și pentru a nu se justifica săparea acestei curți a grozei care are diverse tuneluri, canale. Este absolut o nebunie. Va trebui să vină cu excavatoare, va fi un întreg șantier. Pericolul este să închidă cazul, dar am înțeles de la procurori că nu au de gând să închidă cazul. Dosarul conține numai căutarea celor două victime și nu a altora. Și atunci s-ar putea justifica: avem două victime, atunci de ce îmi mai săpați prin curte. Vă spun o chestiune în premieră, nu am spus-o niciodată. Acea casă a lui și inclusiv acea cameră de tortură, cum s-a denumit, și subsolul și tot ce este acolo miroase a putrefacție, a cadavru, este ca într-o morgă”, a precizat avocatul Tonel Pop în direct la România TV. 

Tonel Pop: Vom avea surprize nebănuite

În cadrul intervenției televizate avocatul a vorbit și despre telefoanele și aparatele electronice găsite de anchetatori. Acestea au fost ridicate pentru investigații. 

”În afară de cele trei telefoane ale lui Gheorghe Dincă există un aparat foto foarte performant și sunt de asemenea mai multe medii de stocare, inclusiv un laptop. Ele sunt în curs de analiză. Eu cred că vor conține cam 80% din rezolvarea cazului. Vom avea surprize nebănuite. Acolo cred că există istoria recentă a acestui om. Mă refer la istoria lui de criminal. Aici vom avea cele mai mari surprize în această etapă a cercetării”, a mai precizt avocatul. 

Vezi și: Tragedie Caracal. Tonel Pop, avocatul familiei Luizei: Asta este tactica criminalului. Este sfătuit bine!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel