Anchetă Donald Trump. Mike Pompeo acuză o hărțuire

Donald Trump
Donald Trump

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, aflat în vizită la Atena, a denunţat, sâmbătă, o "hărţuire" împotriva personalului Departamentului de Stat în cadrul anchetei parlamentare în vederea unei proceduri de destituire a preşedintelui Donald Trump, relatează AFP.

Congresul SUA i-a hărţuit şi abuzat pe angajaţii Departamentului de Stat, contactându-i direct şi căutând să obţină documente care aparţin Departamentului de Stat ", a declarat acesta în faţa presei, citat de AFP şi dpa.

"Aceasta este hărţuire şi nu o voi permite asupra echipei mele", a continuat el.

În ceea ce priveşte ancheta, Mike Pompeo a spus că a răspuns solicitării de a furniza documente făcută de comisiile care anchetează în cadrul procedurii de destituire a şefului statului.

Secretarul de stat al SUA a mai declarat sâmbătă la Atena că Departamentul de Stat a acţionat legal solicitând informaţii din Ucraina despre fostul vicepreşedinte şi aspirant să devină candidat democrat la Casa Albă, Joe Biden, şi despre familia sa, pentru presupuse fapte de corupţie în ţara respectivă.

"Lupta împotriva corupţiei este foarte importantă. Este normal ca Departamentul de Stat să ceară altui guvern toate informaţiile necesare pentru ca poporul american să voteze, a declarat Pompeo într-o conferinţă de presă comună cu omologul său grec, Nikos Dendias, citat de EFE.

A ascultat discuția dintre Trump și Zelenski 



Secretarul de stat american a confirmat, miercuri, la Roma, că a ascultat celebrul apel telefonic din 25 iulie între preşedintele american şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în care Donald Trump i-a cerut preşedintelui ucrainean să-l ancheteze pe rivalul său democrat Joe Biden.

Parlamentarii democraţi încearcă să demonstreze că Donald Trump a făcut presiuni asupra Kievului pentru a murdări reputaţia fostului vicepreşedinte american, până acum bine poziţionat pentru a-l înfrunta în alegerile din noiembrie 2020.

Pentru aceasta, ei au început audierea unor oficiali ai Departamentului de Stat şi i-au cerut secretarului de stat să furnizeze documente cheie.

Fiul lui Joe Biden, Hunter, făcea parte din consiliul de administraţie al companiei Gasholding Burisma din Ucraina în timp ce tatăl său era vicepreşedinte.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel