Anchetă Caracal. Bogdan Chirieac: Pe mine mă doare altceva. Nu monstrul mă înspăimântă

Bogdan Chirieac s-a arătat îngrijorat de modul în care decurge ancheta în cazul crimelor de la Caracal și consideră că dacă mâine s-ar produce o tragedie asemănătoare, autoritățile nu ar avea cum să reacționeze altfel. 

Întrebat dacă părinții Alexandrei ar trebui să se constituie parte civilă în dosarul instrumentat de anchetatori, analistul politic Bogdan Chirieac a răspuns: 

”Asta vor decide părinții Alexandrei. Pe mine mă doare altceva. Faptul că sunt chemați la poliție să dea declarații, cu toată presa de față. Deci îi mai chinui încă o dată pe oamenii aceștia. Mă întreb: domnul procuror nu putea să meargă la dânșii acasă să ia o declarație. Întreb și eu. Și așa sunt traumatizați oamenii ăștia. Acum te agăți de un pai. Acum îi mai cari și la chestiunea asta ca să stabilească lumea câți bani valorează viața fiicei lor. Mă întreb dacă nu se puteau deplasa, în baza salariilor și pensiilor speciale, acasă la părinți să le ia o declarație. De ce nu au făcut lucrul acesta? Nu au realizat. Ei nu au realizat în niciun moment cu ce se confruntă și, cinstit vorbind, în crucea verii nici nu îi interesa. Vorba aceea, care erau în concedii, care erau pe pontoane.... la petreceri, oamenii aveau treabă pentru suflețelele lor nu pentru sufletul Alexandrei”, a precizat Bogdan Chirieac în direct la România TV. 

Bogdan Chirieac s-a arătat îngrijorat de incapacitatea administrației din România de a face față unei asemenea situații. 

”Să știți că descreierații sunt capabili de fapte și de performanțe fizice pe care oamenii normali nu și le pot imaginea. Deci mintea acestui om este profund rătăcită, dar în același timp nu pot să cred că nu a avut responsabilitate pentru ceea ce a făcut. Minte alambicată. Cum ai putea fi altfel decât să iei copile nevinovate să le violezi, să le ucizi și să le arzi. Deci avem de a face cu un caz horror. Dar nu monstrul mă înspăimântă, mă înspăimântă incapacitatea administrației din România de a face față unor asemenea situații. Dacă nu era sacrificiul Alexandrei cu telefonul la 112 și acum era monstrul în libertate și nu știa nimeni de nicio crimă, cum nu s-a știut nici de Luiza”, a mai spus Bogdan Chirieac. 

Cum ar reacționa autoritățile într-un caz asemănător

În cadrul emisiunii televizate Bogdan Chirieac a fost întrebat și dacă autoritățile vor reacționa altfel în cazul în care mâine, spre exemplu, s-ar produce o tragedie asemănătoare celei de la Caracal. 

”Nu au cum (n.r ca autoritățile să reacționeze altfel). Pur și simplu nu au cum. Și din punct de vedere științific putem argumenta asta. 112 nu este mai performant. Procurorii nu sunt mai performanți, polițiștii nu sunt mai bine antrenați, opinia publică nu reacționează. Dacă mergem cu trotineta nu putem pretinde să avem o viteză de avion cu reacție”, a susținut analistul politic la România TV.  

Vezi și: Audieri la Caracal. Gheorghe Dincă, față în față cu părinții Alexandrei. Cumpănașu: Încercăm să îi convingem noi pe ei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel