Schimbare majoră la ANAF. VOT în Parlament

ANAF
ANAF

Antreprenorii şi persoanele fizice îşi vor putea gestiona finanţele la nivel judeţean, la cea mai apropiată agenţie de sediul lor, după ce Camera Deputaţilor a votat, astăzi, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de UDMR, privind descentralizarea autorităţilor financiare judeţene din subordinea ANAF.

"Apropierea administraţiei de cetăţeni a fost principiul pe care l-am avut permanent în vedere pe întreg parcursul de elaborare a proiectului de lege, precum şi în timpul dezbaterilor din Parlament. Regionalizarea instituţiilor financiare, nu numai pentru antreprenori, ci şi pentru persoanele fizice, a însemnat birocraţie suplimentară şi deplasări inutile. UDMR simplifică acest proces şi readuce la nivel judeţean procedura de gestionare fiscală", a explicat Szabo Adon, deputatul UDMR de Bihor.

Bende Sandor, deputatul UDMR de Harghita, iniţiatorul proiectului de lege, a subliniat motivele pentru care a fost necesar acest act normativ:

"În 2013, Guvernul a reorganizat structura ANAF printr-o OUG, transferând gestionarea fiscală la nivel regional. În acest scop a fost semnat un împrumut de 70 de milioane de euro cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) în vederea implementării OUG, însă nu s-a reuşit accesarea acestei sume decât în proporţii foarte reduse. Din păcate, termenul de accesare a fondurilor a expirat şi măsura luată prin OUG a eşuat, nu şi-a atins scopul, deoarece nu s-a reuşit colectarea, în mod eficient, a impozitelor de la persoanele fizice şi juridice. Din acest motiv este necesară reorganizarea instituţiei prin apropierea administraţiei de cetăţeni".

Legea va intra în vigoare în termen de 3 luni de la promulgare, timp în care Ministerul Finanţelor va trebui să acorde direcţiilor financiare judeţene personalitate juridică independentă.

Vezi și:

Victorie pentru Kovesi. Pleșoianu: Este un eșec în plan uman al Uniunii Europene

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel