ANAF: Ce vor păți comercianții care nu dau bon fiscal, de la 1 martie

Inspectorii Direcţiei Antifraudă vor sigila, începând cu 1 martie, punctele de lucru ale comercianţilor prinşi că nu utilizează casele de marcat fiscale sau nu emit bon fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate. În plus, aceștia vor fi primi amenzi cuprinse între 10.000 şi 15.000 lei.

Fiscul va dispune suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru pentru o perioadă cuprinsă între o lună şi trei luni, în cazul în care constată încălcarea uneia dintre următoarele obligaţii:

- dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, achiziţionate doar de la distribuitori autorizaţi sau unităţi acreditate.

- utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.

- emiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, respectiv emiterea de bonuri cu o valoare care corespunde realităţii.

- întocmirea de documente justificative pentru sumele de bani introduse/extrase în/din sertarul casei de marcat.

Vezi și: Curtea de Conturi, lovitură pentru Guvern și ANAF

Astfel, de la 1 martie 2015 intră în vigoare procedura de sigilare a punctului de lucru al comerciantului dacă activitatea sa este suspendată de către Fisc.

Banii nejustificați se confiscă

Pentru încălcarea obligaţiilor menţionate, inspectorii vor aplica amenzi cuprinse între 10.000 de lei şi 15.000 de lei. Dacă însă la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor există sume deţinute fără a putea fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special sau prin chitanţe, banii se confiscă, caz în care amenzile se situează între 2.000 lei şi 4.000 lei. 

La data suspendării, unitatea este sigilată de echipa de control şi se afişează la loc vizibil un anunţ cu textul "Activitate suspendată de Antifraudă - ANAF pentru neemiterea bonurilor fiscale", iar pe durata măsurii respectiva locaţie rămâne sigilată.

Cine nu respectă decizia riscă închisoarea

"Este important de menţionat că plângerea nu mai suspendă executarea sancţiunilor dispuse pentru sancţionarea abaterilor menţionate, iar ruperea sigiliului constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de până la un an", arată ANAF printr-un comunicat, conform Mediafax.

Citește și: Amnistie pentru persoanele care au plătit nejustificat CASS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel