ANAF a suspendat activitatea a cinci operatori economici de pe litoral

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a identificat 5 contribuabili care nu au emis bonuri fiscale, în minivacanţa de 1 mai, pentru care a dispus suspendarea activităţii. Totodată, au fost emise amenzi în valoare totală de aproximativ 130 000 de lei. 

ANAF, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, a desfăşurat în perioada 28-30 aprilie o acţiune de verificare a contribuabililor care desfăşoară pe Litoral activităţi cu risc fiscal. 

'Astfel, în cadrul acţiunilor derulate în zilele de sâmbătă şi duminică, 29 şi 30 aprilie 2017, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei regionale antifraudă Constanţa au sancţionat cu avertisment peste 45% din faptele contravenţionale constatate, în condiţiile în care au fost verificaţi 48 contribuabili şi au fost constatate fapte contravenţionale pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 129.500 lei. La nivel naţional, inspectorii antifraudă au verificat 256 de contribuabili la care au constatat fapte contravenţionale pentru care au aplicat amenzi în valoare totală de 1.196.400 lei şi au dispus confiscarea de sume nejustificate şi bunuri fără provenienţă legală în valoare de 70.196 lei', se arată în document. 

Potrivit acestuia, în situaţii care relevau un grad ridicat de neconformare, a fost dispusă suspendarea activităţii pentru 9 contribuabili, 5 pentru nerespectarea obligaţiei de a emite bonuri fiscale şi 4 pentru comercializarea de băuturi alcoolice nemarcate. 

'Acţiunile de pe Litoral au beneficiat de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie Vlad Tepeş a Jandarmeriei Române. Precizăm că prin atitudinea şi modalitatea de control abordate nu a fost afectată desfăşurarea evenimentelor ori clientela', menţionează sursa citată, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel