Atât SUA, cât şi Iran, ar urma să semneze un memorandum de înţelegere, valabil 60 de zile, care ar putea fi extins prin acord mutual, scrie publicaţia Axios.
Astfel, în această perioadă de 60 de zile, strâmtoarea Ormuz ar urma să fie complet deschisă, fără taxe suplimentare, iar Iranul ar trebui să fie de acord să demineze zona, pentru a permite navelor să circule fără probleme.
La schimb, SUA ar urma să ridice blocada asupra porturilor iraniene, dar şi să ridice unele sancţiuni, pentru ca Iranul să poată comercializa din nou petrol.
Oficiali americani citaţi de Axios recunosc că acest lucru ar reprezenta un plus pentru economia iraniană, dar spun şi că piaţa globală de petrol ar răsufla mai uşurată. Astfel, spun oficialii americani, cu cât iranienii deminează strâmtoarea mai repede, cu atât blocada va fi ridicată mai repede.
Donald Trump a anunţat că negocierea intră în stadiul final
"Sunt în Biroul Oval, unde am avut o discuţie foarte bună cu preşedintele Mohammed bin Salman al Saud, al Arabiei Saudite, Mohammed bin Zayed al Nahyan, din Emiratele Arabe Unite, emirul Tamin bin Hamad bin Khalifa al Thani, prim-ministrul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim bin Jaber al Thani şi ministrul Ali al-Thawadi, din Qatar, dar şi cu feld-mareşalul Syed Asim Munir Ahmed Shah, din Pakistan, preşedintele Recep Tayyip Erdogan, al Turciei, preşdeintele Abdel Fattah El-Sisi, din Egipt, regele Abdullah al II-lea, din Iordania, şi regele Hamad bin Isa Al Khalifa, din Bahrein, cu privire la Republica Islamică Iran, şi cu privire la toate lucrurile legate de un Memorandum de Înţelegere despre PACE. Un acord a fost în mare parte negociat, iar acum este în curs de finalizare, între SUA, Iran şi alte ţări.
Separat, am avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul Bibi Netanyahu, din Israel, care a mers foarte bine. Aspectele finale şi detaliile înţelegerii sunt discutate şi vor fi anunţate în timp scurt. În plus faţă de alte detalii ale acordului, strâmtoarea Ormuz va fi deschisă", a scris Donald Trump pe Truth Social.
Ce vrea Iranul, ce oferă americanii
Iranul şi-ar dori şi ca fondurile îngheţate să fie puse la dispoziţia lor imediat, iar sancţiunile să fie ridicate permanent, însă americanii cred că acest lucru se poate întâmpla doar după ce iranienii fac concesii tangibile.
În ceea ce priveşte problema nucleară, încă se poartă negocieri. Draftul memorandumului include menţiuni conform cărora Iranul nu trebuie să mai dezvolte arme nucleare niciodată, dar şi o suspendare a programului de îmbogăţire a uraniului, precum şi distrugerea stocurilor existente.
Iranul ar fi dat, prin mediatori, promisiuni verbale asupra concesiilor pe care este dispusă să le facă în acest sens. SUA ar fi de acord să negocieze ridicarea sancţiunilor şi dezgheţarea fondurilor iraniene în această perioadă de 60 de zile. Aceste lucruri ar urma, însă, să se întâmple dacă se ajunge la un acord final, care poate fi implementat cu verificări la faţa locului.
Forţele armate americane ar urma să stea în zona Golfului Persic şi în următoarele 60 de zile şi s-ar retrage doar dacă un acord final este semnat.
Amintim că preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că oscilează între a ajunge la un acord cu iranienii sau a relua ostilităţile.
"Fie ajungem la un acord bun, fie îi arunc în aer", a spus Trump.
Ministrul de Externe din Pakistan spune că se fac progrese
Ministrul de externe al Pakistanului, Ishaq Dar, a declarat duminica aceasta că s-au realizat "progrese semnificative" în negocierile dintre SUA şi Iran, oferind motive de optimism că un rezultat pozitiv şi durabil este la îndemână, informează Reuters.
Anterior, prim-ministrul pakistanez, Shehbaz Sharif, l-a felicitat pe preşedintele american Donald Trump pentru ceea ce a descris ca fiind "eforturi extraordinare" de a urmări pacea, adăugând că Pakistanul rămâne "angajat în continuarea discuţiilor şi speră să găzduiască în curând următoarea rundă de negocieri.
"Pakistanul îşi va continua eforturile de pace cu cea mai mare sinceritate şi sperăm să găzduim următoarea rundă de discuţii foarte curând", a declarat Sharif într-o postare matinală pe X.