AMENDĂ rovinietă. Cum poți scăpa de amenda la rovinietă

Control rovinieta
Control rovinieta

Șoferii surprinși în trafic fără rovinietă scapă de amendă dacă nu primesc procesul verbal în cel mult 6 luni de la săvârșirea contravenției.

În plus, cei care sunt sancționați pentru neplata taxei de drum nu mai primesc prin poștă fotografia mașinii. Totuși, aceasta poate fi folosită dacă se ajunge în instanță. Sunt reglementări publicate recent în Monitorul Oficial, informează TVR.

Legea privind amenzile pentru lipsa rovinietei urmează să intre în vigoare din 14 septembrie anul acesta.

Una dintre dispoziții prevede că, dacă în cel mult 6 luni de la săvârșirea contravenției nu este transmis procesul verbal, amenda se prescrie. Mai mult decât atât, în această perioadă pentru același autovehicul nu pot fi date mai multe amenzi.

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt, CNAIR: "Mai exact, în 4 luni de zile va trebui constatată contravenția iar după aceea în două luni de zile va trebui transmisă la cunoștință contravenientului".

[citeste si]

O altă noutate adusă de lege: procesul verbal de constatare a contravenţiei nu mai trebuie însoţit de fotografii doveditoare.

Șoferii amendați au reproșat companiei de drumuri că pozele le surprindeau și interiorul mașinii.

Amenda pentru lipsa rovinietei variază în funcție de capacitatea vehiculului: de la 250 de lei până la 4.500 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel