Ambasada Israel. Iohannis, precizări după DISCUȚIA cu Dăncilă

Klaus Iohannis a făcut în urmă cu scurt timp, o serie de precizări după discuția cu premierul Viorica Dăncilă în privința mutării ambasadei României la Ierusalim. 

"Am avut o discuție destul de lungă și am discutat cu mai multă lume. Înțeleg acum că Guvernul a vrut de fapt să creeze un fel de platformă de discuție în jurul acestei teme, ceea ce sigur, ca o discuție exploratorie nu este greșită. Dar de acolo, până la o mutare efectivă mai este cale lungă. Noi suntem în situația să respectăm legislația internațională, or legislația internațională nu se găsește sub formă de lege sau constituție internațională, așa ceva nu există. Există tratatele internaționale, noi suntem parte, suntem membri ONU și ONU abordează foarte clar această chestiune, există numeroase rezoluții, rezoluții ale Consiliului de Securitate, care toate spun foarte clar că până nu se înțeleg cele două părți, nu se vor muta Ambasade la Ierusalim. Argumentul logistic nu are nici un sens în această chestiune. Sigur, tuturor le-ar fi mai ușor să lucreze lângă domiciliu, dar nu este cazul. Uniunea Europeană are o linie foarte clară: nimeni nu își mută Ambasada la Ierusalim, până când nu se lămuresc părțile de acolo, care este statutul Ierusalimul. Nu se poate să vină părți din afară și să spună statului Istrael sau Autorității Palenstiniene cum să-și împartă Isrealul," a spus președintele Klaus Iohannis într-o discuție cu presa, în Parcul Herăstrău. 

Iohannis amintește despre un banc din comunism

"Știu că a existat acel argument cu Statele Unite ale Americii. Păi, îmi amintesc de acel banc din vremea comunismului:'Cum facem să fie mai bine în România? Declarăm război Statelor Unite'. Este un banc care în acest moment, evident nu mai are nici un farmec, nu putem să comparăm situația României cu situația Statelor Unite. SUA sunt cea mai mare putere politică economică și au o abordare care le aparține. Noi avem o abordare care de mai bine de o jumătate de secol caracterizează diplomația românească și noi am făcut acolo, în Orientul Mijlociu o abordare foarte bună, echilibrată. Lumea de acolo a avut încredere în noi. Dacă am face o astfel de mișcare, toate părțile și-ar pierde încrederea în diplomația românească, deci practic, cine ar forța o astfel de mișcare, pur și simplu ar da cu piciorul la peste jumătate de scol de diplomație," a mai spus Klaus Iohannis. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel