Urmărește emisiunea live


Alvin Toffler a murit la 87 de ani

Scriitorul și futurologul american Alvin Toffler, autor al unor cărți de succes care au inspirat mai mulți lideri mondiali, a decedat la Los Angeles la vârsta de 87 de ani, a anunțat miercuri cabinetul de consultanță pe care l-a fondat.

 Autorul a murit luni la domiciliul său, a precizat Toffler Associates într-un comunicat, citat de AFP, fără a se referi la cauza morții.

În cea mai celebră carte a sa, "Șocul viitorului", publicată în 1970, Alvin Toffler se ocupă de schimbările sociale așteptate în lume.

Pe parcursul carierei sale, el a prezis corect mai multe evoluții economice și tehnologice, cum ar fi clonarea, accelerarea transmiterii informațiilor și apariția căsătoriilor gay. El a popularizat de asemenea expresia "exces de informație".

"Multe dintre aceste previziuni au fost confirmate și teza centrală a lucrărilor sale, faptul că o nouă economie bazată pe știință ar înlocui era industrială, s-a dovedit exactă", a scris cabinetul de consultanță.

Mai mulți lideri mondiali, printre care ultimul președinte sovietic Mihail Gorbaciov și fostul secretar general al Partidului Comunist Chinez Zhao Ziyang, s-au declarat inspirați de scrierile sale și chiar l-au consultat în anii 1980.

Publicat în 50 de țări, "Șocul viitorului" s-a vândut în 15 milioane de exemplare, potrivit site-ului lui Alvin Toffler.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.3.1
pixel