Altex, Flanco și Corsar, sancționate de ANPC. Horia-Miron Constantinescu: Momentul zero. Riscă SUSPENDAREA activității

Noul președinte ANPC, Horia-Miron Constantinescu, a intrat în forță la conducerea Autorității. 

”Astăzi, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a sancționat operatorii economici Altex Romania SRL, Flanco Retail SA și Corsar Online SRL din domeniul comercializării produselor în magazine sau online, trasând totodată o conduită aplicabilă în relația cu consumatorul, persoană fizică.

Astfel, într-o fază premergătoare, consumatorii se pot adresa operatorilor economici pentru a încerca o soluționare amiabilă, sens în care vor obține de la aceștia un document în situația în care nu se dorește soluționare amiabilă într-un termen rezonabil (48 de ore – 7 zile pentru un răspuns în scris), iar ulterior se pot adresa online/în scris către ANPC.

În cadrul discuțiilor au fost ridicate și problemele consumatorilor referitoare la perioada de livrare a produselor – comerțul la distanță și prelungirea nejustificată a acesteia față de ceea ce s-a agreat contractual.

Operatorilor economici invitați li s-a pus în vedere necesitatea eliminării practicilor comerciale înșelătoare în activitatea de comercializare a produselor, respectarea regulilor privind garanțiile, precum și alte probleme specifice.

Acțiunea a fost coordonată de Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană condusă de domnul Paul Anghel, Director General, prin reprezentanții structurii nou create în cadrul instituției. Sancțiunile, precum și măsurile dispuse vor avea caracter general la nivel național.

Președintele ANPC, domnul Horia-Miron Constantinescu a ținut să sublinieze faptul că acesta reprezintă momentul zero și că nu va mai tolera nicio abatere de la legislația privind protecția consumatorilor, comercianții care încalcă regulile menționate sau utilizează practici comerciale înșelătoare fiind în pericol de suspendare a activității. Această nouă abordare face parte din practica unitară la nivel național, așa cum a fost promisă la începutul mandatului de Președinte al ANPC.” a transmis ANPC. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel