Alina Dumitru: Am fost avantajată în judo. Băieților le părea rău

Alina Dumitru: Am fost avantajată în judo. Băieților le părea rău
Alina Dumitru: Am fost avantajată în judo. Băieților le părea rău

Campioana olimpică Alina Dumitru susține că a beneficiat de o discriminare pozitivă, fetele fiind mai bine văzută datorită rezultatelor sportive mai bune.

Judo a constituit pentru Alina Dumitru un domeniu propice pentru afirmare, campioana olimpică spunând pentru Agerpres că a fost avantajată de faptul că e femeie, şi datorită rezultatelor obţinute. Fiecare cred că îşi poate face viaţa aşa cum a dat Dumnezeu, fie că eşti femeie sau bărbat, nu contează. Eu am ales judo, un sport despre care foarte mulţi spuneau că este pentru băieţi, nu pentru fete. Dar nu este aşa, se poate practica la masculin şi la feminin, pentru că noi ne luptăm cu fete, nu cu băieţi, ca să ne fie greu. Totul ţine de cât de pregătit eşti, atât fizic, cât şi psihic, şi atunci faci faţă, altfel nu ai cum. Eu întotdeauna mi-am dorit să fiu femeie, niciodată nu am regretat faptul că nu sunt băiat. Judo te învaţă şi te educă, te disciplinează, te ajută în absolut tot, şi când mergi cu bicicleta sau când alergi, pentru că te ajută chiar şi să ştii să cazi. În plus te întăreşte mai mult ca persoană, te face mai sigur în deciziile pe care trebuie să le iei, a declarat Alina Dumitru.

Discriminare pozitivă

Întrebată dacă s-a simţit vreodată discriminată, Alina Dumitru a spus că a beneficiat de o discriminare pozitivă, fetele fiind mai bine văzute datorită rezultatelor sportive mai bune: Nu, din contră, fetele erau mai bine văzute pentru că am avut rezultate şi aducând rezultate clar erau favorizate. Eu am nimerit şi o perioadă bună, când începuseră fetele să domine. Poate că lor, băieţilor, le părea rău că nu sunt acolo unde ne aflam noi şi nu au avut aceleaşi rezultate ca la feminin'.

Despre rolul femeii în societatea românească, fosta judoka, acum antrenor şi membru al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Alina Dumitru spune că este unul foarte important, reprezentantele sexului frumos fiind mult mai serioase. Eu cred că şi femeile au rolul lor foarte important, fie că este vorba de conducerea ţării sau ca antrenor, profesor sau preşedinte de federaţie. Eu cred că femeia duce până la capăt tot ceea ce are de făcut mult mai bine, are o seriozitatea mai mare, a spus Alina Dumitru.

Modelul urmat în carieră

Despre modelul feminin pe care l-a urmat în carieră, Alina Dumitru a spus că a fost influenţată chiar şi de judo-ul practicat de băieţi: Nu am avut un model feminin. Am încercat să iau tot ce a fost mai bun ca sportiv, m-am uitat la fiecare în parte, nu pot spune că am urmărit pe una sau pe cealaltă mai mult. Eu urmăream foarte mult sportul perioada aceea eram foarte pasionată şi urmăream chiar şi competiţiile de băieţi şi preluam tehnici chiar şi de la ei.

Rolul de mamă este luat în serios de Alina Dumitru, dar în acelaşi timp carierei îi acordă aceeaşi prioritate. Eu mi-am dorit foarte mult să devin mamă, dar asta nu mă va opri să îmi duc visul mai departe, să antrenez, chiar dacă nu mai am atât de mult timp ca înainte de a deveni mămică. Timpul meu se învârte acum în jurul copilului şi tot ceea ce fac, fac împreună cu el. Merge cu mine oriunde chiar şi când avem competiţii cu copiii în altă localitate. Nu mai am acelaşi timp, dar continui să fiu acelaşi om, să am aceleaşi activităţi. Mai sacrificăm un an, doi până va fi un pic mai mare şi va înţelege mai multe, a mai spus fosta judoka.

Alina Dumitru, născută la 30 august 1982, este campioană olimpică la JO de la Beijing, din 2008, la categoria 48 de kilograme, şi medaliată cu argint la ediţia din Londra, 2012. Este septuplă campioană europeană şi triplă câştigătoare a medaliei de bronz la Campionatele Mondiale.

Citește și:

INDIAN WELLS. SIMONA HALEP, ora meciului. Debut direct în turul doi

INDIAN WELLS. Bianca Andreescu, lăudată de Simona Halep. Fenomenul "canadian" uimește

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel