Alimentația mamei poate cauza DIABET sugarului - STUDIU

Copiii alăptaţi la sân de femei care consumă o dietă bogată în grăsimi sunt predispuşi unui risc mai mare de obezitate şi de pubertate precoce.

Pubertatea precoce poate duce la creşterea riscului de diabet sau de dezvoltare a unor probleme reproductive, potrivit unui studiu prezentat la ediţia 100 a congresului anual al Societăţii de Endocrinologie, care are loc până marţi în Chicago. 

Am administrat şoarecilor o dietă bogată în grăsimi de la momentul la care au născut şi au început să alăpteze până când puii lor au fost înţărcaţi. Timp de 21 de zile. Un al doilea grup de femele care au născut a primit o dietă obişnuită pe parcursul aceleiaşi perioade, a explicat cercetătoarea Wang Mengjie care a coordonat acest studiu.

Fereastră critică

Oamenii de ştiinţă au descoperit că alimentaţia bogată în grăsimi în timpul alăptării putea expune puii unui risc mai mare de obezitate şi de pubertate precoce. 

Aceste rezultate demonstrează că faza de alăptare la sân este o fereastră critică ce influenţează momentul pubertăţii, a spus Wang, absolventă şi asistentă la Facultatea de Medicină a Universităţii din Toledo, Ohio. 

Teste de fertilitate la care au fost supuşi şoarecii ajunşi la vârsta adultă au demonstrat că cei ale căror mame primiseră o dietă bogată în grăsimi în timp ce alăptau năşteau mai puţini pui, prezentau o creştere a perioadei de pubertate şi manifestau o scădere a fertilităţii (atât în cazul femelelor cât şi al masculilor). 

Declaranșare a diabetului la vârsta adultă

Cercetătorii au mai descoperit că aceşti şoareci prezentau toleranţă alterată la glucoză, semn al riscului crescut de declanşare a diabetului la vârsta adultă. 

Creşterea riscului de obezitate la copii asociată cu formulele pentru alăptare este binecunoscută. Însă, concluziile noastre sugerează că în cazul mamelor care alăptează şi nu au o alimentaţie moderată şi sănătoasă se poate manifesta o accentuare a riscului de apariţie a unor probleme de sănătate la urmaşii lor, a subliniat Wang. 

Ea a notat că la nivel mondial s-a observat că pubertatea începe mai devreme decât în trecut. 

Rezultatele noastre consolidează descoperirile studiilor efectuate anterior potrivit cărora obezitatea în perioada copilăriei cauzează o creştere a perioadei de pubertate şi tulburări metabolice la vârsta adultă, a spus Wang.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel