Alexandru Cumpănaşu, reacţie după scandalul de la casa Melencu: Inacceptabil şi ticălos

Alexandru Cumpănaşu a reacţionat după scandalul de la casa familiei Melencu şi a catalogat drept "ticălos" modul în care au acţionat autorităţile. 

"Consider INACCEPTABIL și TICĂLOS modul în care procurorii DIICOT se comportă și s-au comportat cu familia Luizei Melencu. Îmi exprim întreaga solidaritate față de această familie a cărei suferință o împărtășește și familia mea. Atitudinea agresivă și de intimidare față de familiile noastre este halucinantă în condițiile în care sunt două fete răpite și dispărute, iar familiile noastre sunt victime ce ar trebui protejate de stat și nu persecutate.
Este condamnabilă și interferența autorităților cu viața privată a familiei Melencu, așa cum au încercat să șantajeze și familiea mea, autoritățile uitând că cele două fete sunt victime, iar familiile lor trebuie protejate în căutarea adevărului.

Mă rog la Dumnezeu să dea putere suficientă familiei Melencu să reziste la această presiune uriașă și nedreaptă a autorităților și le promit că voi afla adevărul atât despre Alexandra, cât și despre Luiza", a scris Cumpănaşu pe Facebook. 

Solicitare la DIICOT

"Astăzi am solicitat la DIICOT și audierea prietenului Alexandrei cu care aceasta trebuia să se întâlnească în Caracal în ziua dispariției, în calitate de ultimă persoană cu care aceasta a avut contact înainte de a fi răpită. Este halucinant faptul că procurorii nu l-au audiat nici până la această data!", a mai scris Alexandru Cumpănaşu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel