Alex Coita: Guvernul încearcă să arunce în aer deficitul. Cîțu ia bugetul, toarnă benzină și-i dă foc!

Analistul politic Alex Coita a transmis un mesaj tranșant la adresa lui Ludovic Orban.

"Două chestiuni legate de domnul Orban. 1. Am spus că, până la finalul anului, PNL va ieşi şi îşi va asuma răspunderea pe desfiinţarea SIIJ. În momentul de faţă, ce face Orban este lipsă de respect faţă de electoratul lui pentru că ei, de doi ani de zile, nu fac decât să lovească în SIIJ, că este cu Dragnea, că este cu penalii şi acum ce fac? O dau din colţ în colţ. Păi este cu penalii sau nu? Pe subiectul justiţiei, să facă bine domnul Orban, dacă are sânge în instalaţie, să treacă peste punctele de vedere ale judecătorilor care s-au declarat în favoarea SIIJ, să îşi asume răspunderea, să vedem dacă colegii din ALDE vor vota cu el. Dacă e sigur pe majoritate. Aşa este corect faţă de electoratul care l-a adus la putere şi faţă de cei din USR, altfel înseamnă că ne batem joc şi facem propragandă.

2. Pe economie, în toate ţările din lumea asta, Guvernul încearcă să ţină deficitul sub control pentru că aşa este corect şi sănătos pentru economie, pentru că aşa este credibil pentru ţară şi pentru că aşa este bine pentru buzunarul cetăţeanului. În momentul în care îţi explodează deficitul, creşte costul îndatorării, cresc ratele la bancă ale cetăţenilor şi creşte cursul de schimb valutar. Ei bine, Ramânia cred că este singura ţară din lume în care Guvernul încearcă să arunce în aer deficitul bugetar ca să acuze greaua moştenire, ca să îşi facă ei spaţiu pentru anul viitor pentru că, în momentul euro se duce în 4,8 lei - 4,9 lei, înseamnă că va creşte acciza calculată la un curs mai mare şi le vor intra lor mai mulţi bani în buzunar. Dar cine plăteşte pentru asta? Românul", a declarat Alex Coita în emisiunea "Sinteza Zilei" de la Antena 3.

"Cîțu ia deficitul, ia bugetul, toarnă benzină pe el şi îi dă foc"

"Domnul Cîțu ia deficitul, ia bugetul, toarnă benzină pe el şi îi dă foc cu bricheta ca să poată acuza vechea guvernare şi să îşi creeze ei spaţiul. Dacă se întâmplă asta, credibilitatea României se duce în găleată. Noi riscăm ca la anul să ne scadă ratingul investiţional sub nivelul în care suntem văzuţi ca o ţară potrivită pentru investiţii. Asta este extrem de grav. Înseamnă că vor pleca investitorii, ratele vor creşte, România va fi văzută ca o ţară periferică. Şi toate astea de ce? Ca să câştige domniile lor alegerile în 2020. Mi se pere iresponsabil. Mi se pare incredibil că domnul Orban îl mai ţine în braţe pe ministrul Finanţelor în aceste condiţii", a mai declarat Alex Coita.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel