Alex Coita: ”Iohannis ar fi devenit vulnerabil”. Previziune: Sunt pregătiți?!

Alex Coita
Alex Coita

Liviu Dragnea a punctat, luni, o victorie majoră, consideră Alex Coita.

„Ieri am asistat la un moment de cotitură pentru anul politic 2019. Cu amânarea de ieri de la ÎCCJ, Liviu Dragnea punctează o victorie majoră. Din punct de vedere strict tehnic, extensia până pe 20 mai îi oferă o gură de oxigen consistentă, relaxarea fiind coroborată de șansele suplimentare oferite de perspectiva unei decizii favorabile a CCR, ca și a anticipatei pensionări a judecătoarei din complet, programate pentru 1 iunie. În aceste condiții, există șanse reale ca procesul lui Liviu Dragnea să se reia sau să se prelungească dincolo de orizontul alegerilor prezidențiale”, a scris, marți, 16 aprilie, Alex Coita pe contul său de Facebook.

„Iohannis ar fi devenit vulnerabil unor atacuri din interior”

„Rezultatul imediat al deciziei de ieri este că Dragnea își întărește și mai mult poziția în PSD iar șansele ca el să-și asume candidura la prezidențiale cresc exponențial”, susține analistul politic, adăugând totodată: „În mod paradoxal nu doar Dragnea câștigă o amânare în urma deciziei de ieri de la Înalta Curte, ci și inamicii lui politici. O condamnare a liderului PSD ar fi eliminat principalul vector de identificare a dreptei politice și ar fi necesitat o regândire din temelie a strategiei lor. Lăsat fără „balaurul" cu care trebuie să se bată, Iohannis ar fi devenit vulnerabil unor atacuri din interior iar subiectul candidaturii ar fi putut fi redeschis. La fel și în cazul PNL și cel al USR, care au ca principală și practic unică platforma lupta împotriva penalilor. „Lupta" trebuie să continue, iar amânarea de ieri permite opoziției să evite o criză identitară rezultată în urma unei eventuale eliminări lui Liviu Dragnea.

Dar această criză identitară se conturează deja și ea se va produce, indiferent de rezultatul final al procesului liderului PSD.

Sunt cei din zona anti-PSD pregătiți pentru momentul în care discursul anti-penali își va pierde utilitatea?”, întreabă Alex Coita.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel