Alex Coita, ÎNGROZIT de Iohannis. ”S-a întâmplat ceva care pe mine mă șochează”

Alex Coita
Alex Coita

Politologul Alex Coita a făcut mai multe afirmaţii cu privire la cei doi candidaţi la prezidenţiale, ca urmare a unei analize a dezbaterilor cu presa pe care Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă le-au avut marţi seara. Astfel, Coita a menţionat că este îngrijorat de atitudinea lui Klaus Iohannis şi plăcut surprins de evoluţia Vioricăi Dăncilă. 

"S-a întâmplat ceva care pe mine mă şochează puţin. De-a lungul ultimilor doi ani, am văzut jocul politic al lui Klaus Iohannis, menit să atragă electoratul USR, acel limbaj contondent, dur, anti PSD. Iată că nu este aşa. În momentul de faţă am văzut că dl preşedinte Klaus Iohannis nu poartă de fapt o mască. Am văzut un Klaus Iohannis foarte răzbunător, care nu pare să înţeleagă regulile democratice şi constituţionale. L-am auzit spunând că preşedintele ţării este şeful Executivului. Asta pe mine m-a îngrozit, pentru că să spui aşa ceva înseamnă că tu percepi această ţară ca pe o republică bananieră, în care preşedintele este practic liderul suprem. Prezidează şi peste Guvern, şi peste Parlament, ceea ce  nu are cum să nu ne sperie. Este prima dată când vedem un lider politic care pare că nu înţelege jocul democratic. 

Asta înseamnă că, din punctul meu de vedere, şi cei care îl vor vota duminică pe Klaus Iohannis, pentru că o percep pe Viorica Dăncilă ca fiind inferioară, deşi a demonstrat că nu este, şi pentru că PSD are în continuare un stigmat pe care şi l-a creat singur, s-ar putea să regrete. Inclusiv eu l-am criticat adesea pe preşedintele în funcţie, după ce l-am votat şi susţinut în 2014, pentru că am considerat că asta este datoria mea de cetăţean. 

Astăzi pot spune că lucrurile se schimbă, această critică constructivă se schimbă în ceva mai dur şi este posibil ca, dacă va câştiga tot dumnealui alegerile, să avem un preşedinte care să nu ne placă deloc", a declarat Alex Coita la Antena 3. 

PNL pierde teren în online

"Este pentru prima dată când PNL şi dreapta politică par să piardă teren în zona de online. Este un sentiment extrem de negativ la adresa preşedintelui din partea oamenilor activi care votează dreapta, pentru că au înţeles că nu poţi face o regie demnă de perioada comunistă în 2019. Dacă PSD va specula, pot recâştiga online-ul şi dacă vor apărea forţe politice noi, vor putea să intre pe zona de dreapta în online", a mai spus politologul. 

Klaus Iohannis, un pesedist veritabil

"Vreau să închei cu o remarcă. Sunt conştient că îi va deranja pe mulţi simpatizanţi şi membri PSD, dar voi spune asta cu ghilimele de rigoare. Klaus Iohannis a demonstrat ieri că este un adevărat pesedist, a arătat că întruneşte toate calităţile care au făcut PSD-ul să piardă alegeri în trecut. Mă refer aici la aroganţă, la distanţarea faţă de problemele ţării. În acelaşi timp am observat cum dna Dăncilă nu a mai fost pesedistă, ci social democrată, lucru bun pentru partid, pentru că avem nevoie de un PSD cu adevărat de stânga, apropiat de oameni", a conchis Alex Coita. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel