ANCHETĂ CORUPȚIE. Fonduri de milioane au fost extrase

Adriana Nicolau / 22 dec 2017 / 17:49

Un fost parlamentar a fost arestat în urma unei investigații privind utilizarea ilegală de fonduri publice pentru finanțarea campaniilor electorale ale partidului de guvernământ.

Alejandro Gutiérrez, membru al Partidului Revoluţiei Instituţionale, este unul dintre aliaţii preşedintelui Enrique Peña Nieto suspectaţi de participare la o schemă pentru deturnare de fonduri în scopul creşterii şanselor formaţiunii politice într-o perioadă de profundă nemulţumire a cetăţenilor faţă de politicile guvernamentale, informează The New York Times.

Potrivit documentelor analizate de The New York Times, arestarea politicianului care a ajutat la gestionarea resurselor financiare de către Partidul Revoluţiei Instituţionale, este parte a unei investigaţii ample privind actele de corupţie care au avut loc în timpul mandatului fostului guvernator al statului mexican Chihuahua.

Guvernatorul a fost un apropiat al preşedintelui Mexicului

Înainte de a fugi în Statele Unite ale Americii, Alejandro Gutiérrez a fost o personalitate în ascensiune în partidul de guvernământ. Investigaţia care îl vizează a extins deja acuzaţiile asupra a peste zece foşti oficiali guvernamentali, potrivit Mediafax.

"Ancheta continuă să se extindă, ameninţând să ajungă la cele mai înalte niveluri ale Administraţiei", potrivit analizei realizate de The New York Times.

Alejandro Gutiérrez este investigat în legătură cu un plan naţional prin care ar fi fost deturnate zeci de milioane de dolari din fonduri publice pentru susţinerea candidaţilor partidului de guvernământ în alegerile regionale din anul 2016, potrivit Mediafax

Fonduri de milioane de dolari au fost transferate în ianuarie 2016 de la Guvernul federal mexican spre autorităţile din această regiune, pentru servicii educaţionale. Fondurile au fost sustrase şi redirecţionate spre patru companii.

În urma examinării documentelor, companiile specializate în activităţi educaţionale, au primit în total 14 milioane de dolari, fără a furniza serviciile pentru care au fost contractate. În schimb, banii au fost scoţi din conturi, au fost transformaţi în lichidităţi şi au fost utilizaţi de Partidul Revoluţiei Instituţionale pentru activităţi electorale, susţin foşti oficiali citaţi de NYT.

[citeste si]