Alegeri prezidențiale, semnături false. Zegrean: Suntem blestemaţi să mergem la vot. Nu este corect!

Zegrean
Zegrean

Augustin Zegrean a comentat situația semnăturilor false, de pe listele celor care și-au depus candidatura pentru prezidențiale. Ce spune despre decizia BEC

"Nu ar putea fi amânate alegerile prezidenţiale pentru că nu avem un text de lege care să prevadă asta. Suntem blestemaţi să mergem la vot şi să îi votăm pe cei care au folosit semnături false. În 21 decembrie este ultima zi de mandat a actualui preşedinte şi nu poate fi prelungit decât în anumite condiţii prevăzute în Constituţie. Şi nu suntem în acele situaţii", a declarat Augustin Zegrean la Antena 3.

Cât despre posibilitatea ca, după ce este validat noul preşedinte al României, să poate fi contestat că pe lista depusă la BEC există şi semnături false, Augustin Zegrean a mai spus:

"Nici nu trebuie să îl mai conteste nimeni pentru că deja BEC a sesizat Parchetul. S-ar putea să iasă preşedinte unul dintre cei pentru care s-a sesizat Parchetul".

"Nu e corect aşa"

"Eu înţeleg din ce spunea preşedintele AEP că au ales din semnături doar pe cele bune, 200.000 la fiecare, cele falsificate le-au pus de-o parte. Nu e corect aşa, nu aşa trebuie să se procedeze. Nu există nicio soluţie. Ori faci sesizare pentru toţi, ori nu faci"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel