ALEGERI PARȚIALE. PNL a dat în judecată GUVERNUL și pe VICTOR PONTA

Așa cum Alina Gorghiu a anunțat cu o zi înainte la DCNews Live, PNL a dat, joi, Guvernul în judecată, prin trei acţiuni depuse în contencios administrativ, pentru refuzul de a declanşa organizarea alegerilor parţiale locale şi parlamentare.

"Partidul Național Liberal a depus, astăzi, trei acțiuni la Curtea de Apel București, în baza Legii contenciosului administrativ, prin care îl cheamă în judecată pe premierul Victor Ponta din cauza refuzului de a organiza alegeri parțiale la nivelul funcțiilor de primari și președinte de CJ vacante, al consiliilor locale dizolvate și al mandatelor de parlamentari.

Prin aceste cereri de chemare în judecată, instanța este solicitată să dispună obligarea Guvernului să respecte legislația și să stabilească data de desfășurare a alegerilor parțiale.

Inacțiunea Guvernului în aplicarea legislației electorale reprezintă un abuz de drept grav, realizat prin exces de putere și o încălcare a regulilor democratice de către premier", transmit liberalii, printr-un comunicat.

Vezi și: SONDAJ DCNEWS-ALEGERI PARȚIALE. Când vreți să fie organizate alegeri parțiale?



"Din rațiuni politice, Victor Ponta refuză să organizeze alegeri parțiale pentru funcția vacantă de președinte al Consiliului Județean Cluj și alte 22 de funcții vacante de primari, în legătură cu care a fost depășit termenul legal de 90 de zile pentru organizarea alegerilor locale (din județele Olt, Dâmbovița, Tulcea, Ilfov, Buzău, Vrancea, Maramureș, Vâlcea, Bacău, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud, Constanța, Hunedoara, Sălaj, Dolj, Neamț).

PNL solicită intervenția instanței și pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie respectate de către Guvernul României și obligațiile legale în situațiile de dizolvare a altor două consilii locale (din județele Iași și Arad).

Într-o a treia acțiune în instanță, Partidul Național Liberal cere Curții de Apel București să stabilească un termen în care Guvernul să fie obligat să emită o Hotărâre de Guvern pentru organizarea alegerilor parlamentare parțiale în colegiul uninominal nr.5, circumscripţia electorală nr. 18 - Galaţi (mandat vacantat de Dan Nica) și în colegiul uninominal nr. 15 circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti (mandat vacantat de Alin Petrache)", a mai anunțat PNL.

Citește și: Raport de putere în CCR - adevărata lovitură pentru PSD dacă pierde majoritatea din Senat


Gorghiu și-a respectat promisiunea făcută la DCNews

Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, anunțase cu o zi înainte, la DCNews Live, că va acționa Guvernul în instanță, dacă Executivul nu va decide organizarea alegerilor parțiale în localitățile și colegiile în care acest lucru se impune.

"Dacă astăzi - și i-am dat ultimatum premierului, i-am spus: 'Ai ședință de Guvern. Te rog frumos să iei foarte în serios solicitarea opoziției, care vine în întâmpinarea celor două milioane de români'. Pentru că nu putem să ne tocmim chiar așa pe orice prevedere legală. Nu mi se pare în regulă.

(...) Eu mâine merg să depun acțiunea în instanță, în contencios, pentru obligarea Guvernului la a face aceste parțiale. Este jenant să pui opoziția în situația în care să te oblige să respecți legea. Va fi penibil momentul în care o instanță judecătorească din România va spune: 'Da, Guvernul trebuie să fie obligat să respecte legea!'", spunea Alina Gorghiu, miercuri.

Vezi aici detalii: Avertisment pentru Ponta de la vârful PNL: Va ajunge pe mâna instanței

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel