Alegeri legislative în Portugalia: Socialiştii îşi măresc uşor avansul

Socialiştii portughezi şi-au mărit uşor avansul în perspectiva alegerilor legislative care au loc la 6 octombrie, dar nu sunt în situaţia de a constitui singuri o majoritate, indică un sondaj de opinie publicat vineri de Reuters.

Partidul de centru-stânga al premierului Antonio Costa a întrunit 38,4% din intenţiile vot în sondajul realizat de institutul Aximage pentru Jornal Economico, comparativ cu 38,1% în sondajul similar publicat luna trecută.

Un alt sondaj, realizat de institutul Intercampus pentru ziarul Negocios, i-a cotat pe socialişti cu 37,9%, în timp ce la alegerile din 2015 socialiştii au ieşit pe locul doi, cu 32%.

Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Social-Democrat, ar urma să-şi adjudece 20,6% din voturi, unul din cele mai slabe scoruri pronosticate de cele mai recente sondaje şi mult sub cei 37% obţinuţi la scrutinul din 2015, a mai indicat Aximage. Sondajul Intercampus i-a cotat pe social-democraţi cu 23,6%.

Conform sistemului de reprezentare proporţională din Portugalia, majoritatea absolută presupune 42% - 45% din voturi, dar acest prag ar putea scădea, potrivit analiştilor, până la 39%-40%, din cauza decalajului crescând dintre principalele două partide şi următoarea formaţiune relevantă.

Dacă socialiştii nu obţin majoritatea absolută, vor avea nevoie de susţinerea altei formaţiuni pentru a putea legifera.

Socialiştii portughezi au ajuns la putere în 2015 cu sprijinul a două partide de stânga, Blocul de stânga şi Partidul Comunist, care în noul sondaj Aximage au fost cotate cu 10,2%, respectiv 5,4%.

Conform analiştilor, tensiunile cu stânga "dură" l-ar putea determina pe Costa să-şi caute alt partener, care ar putea fi formaţiunea PAN (Oameni - animale - natură). Aceasta ar putea primi între 4,9% (Aximage) şi 5,2% (Intercampus) din voturi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel