Alegeri FRF. Ionuț Lupescu își dorește să readucă România în topul Europei

Foto: Ionuț Lupescu - Pagina oficială de Facebook
Foto: Ionuț Lupescu - Pagina oficială de Facebook

Ionuţ Lupescu a declarat, luni, în cadrul evenimentului de lansare a candidaturii sale la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, că îşi propune să readucă România în rândul celor mai bune naţiuni europene dacă va câştiga alegerile programate la 18 aprilie.

"UEFA are o relaţie foarte bună cu toate federaţiile alături de care realizează proiecte de dezvoltare. Cu siguranţă UEFA are o imagine de ansamblu asupra FRF, dar chiar şi cei de acolo se întreabă ce se întâmplă. Pentru că România este percepută ca o ţară în care fotbalul este pus pe primul plan. În Elveţia, fotbalul nu este pe primul loc, este hocheiul, schiul şi aşa mai departe, dar a ajuns unde a ajuns. Şi toată lumea mă întreabă unde este fotbalul românesc... `Aţi avut super-staruri, ce se întâmplă?`... Şi vă spun sincer că România a fost la un moment dat un model pentru câteva naţiuni. De aceea eu am venit aici să o luăm de la capăt. Îmi doresc să readucem România în rândul celor mai bune naţiuni fotbalistice europene. Schimbările de selecţioneri din ultimii ani au condus la cele mai slabe rezultate din istoria contemporană a naţionalei României. Eu cred că 4 selecţioneri în 4 ani este prea mult", a declarat Lupescu.

„E vorba despre altceva, mult mai măreț"


"La fiecare 6-7 ani eu simt nevoia pentru ceva nou. Numai că eu am mai lucrat în federaţie. Ca jucător am mai făcut o greşeală, când m-am întors din Turcia la Dinamo şi se ştie ce s-a întâmplat, iar atunci mi-am jurat că nu mai fac acest pas înapoi. Dar acum e vorba despre altceva, mult mai măreţ şi mai important. De aceea am întârziat să anunţ candidatura, am analizat foarte bine totul. Dacă lucrurile ar fi mers bine în fotbalul românesc, cu siguranţă azi nu eram aici în postura de candidat. Dacă acum 4 ani colegul meu Gică Popescu ar fi obţinut preşedinţia FRF, cu siguranţă fotbalul nostru ar fi fost mult mai departe. Dacă s-ar fi întâmplat aşa nu aş fi avut niciun motiv să mă întorc", a adăugat Lupescu.

[citeste si]


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel