Alegeri europarlamentare 2019. Ponta: Semnificație, pentru prima oară după '89

Pro România
Pro România

Victor Ponta, consideră că alegerile europarlamentare au, de data aceasta, o altă semnificaţie decât desemnarea celor 33 de europarlamentari care vor merge la Bruxelles.

Liderul Pro România consideră că, pentru prima dată după decembrie 2016, oamenii vot putea să spună dacă sunt mulţumiţi de guvernarea Dragnea sau să dea un mesaj clar şi să aleagă altceva. 'Eu cred că, de data aceasta, alegerile europarlamentare au o altă semnificaţie decât cei 33 de europarlamentari care vor merge la Bruxelles. Cred că este un moment în care, prima dată după decembrie 2016, oamenii au ocazia să-şi spună părerea despre ce s-a întâmplat în ultimii doi ani şi jumătate. Mai direct, (...), domnul Dragnea conduce România spunând că a obţinut 46% în decembrie 2016. Noi spunem că a obţinut acei 46% şi pentru că oamenii au votat pentru Ponta, pentru Tudose, pentru Neacşu, Ţuţuianu şi mulţi alţii care nu mai suntem acolo (în PSD - n.r.) şi a obţinut acei 46% pe baza unui program şi a unor proiecte care nu s-au îndeplinit absolut deloc. Nu avem nici început de spitale regionale, nici nu avem şcoli noi, despre autostrăzi ştiţi foarte bine - şi protestul civic din ultima perioadă era mai mult decât justificat, nu era doar la adresa domnului Dragnea, era la adresa tuturor celor care au guvernat, dar azi, când vorbim, din păcate, nu se pornesc, nu se semnează proiecte noi, se lucrează în continuare la ceea ce am început în 2013, 2014', a declarat Victor Ponta sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Alba Iulia.

46% sau pot să aleagă altceva

De aceea, a adăugat liderul Pro România, pe 26 mai 'oamenii pot să spună 'suntem mulţumiţi de guvernarea Dragnea' şi să-l voteze iar 46% sau pot să aleagă altceva, să dea un mesaj foate clar'. Ponta a mai susţinut că toţi cei care au votat PSD şi ALDE sau care nu au votat şi sunt nemulţumiţi de ceea ce se întâmplă acum, au o alternativă, respectiv Pro România. În opinia sa, prezenţa la votul pentru europarlamentare va fi mai mare decât în trecut.

Referitor la un posibil referendum organizat în aceeaşi zi, Victor Ponta a reiterat că, dacă e o întrebare generală, e timp pierdut şi o cheltuială inutilă, însă dacă 'este ceva foarte concret', cu siguranţă oamenii vor veni la vot.

'Şi eu voi merge la referendum şi voi vota, dar aştept dacă întrebarea e directă, concretă şi clară sau dacă spunem, aşa, lucruri generale şi, atunci, mai bine nu cheltuim banii, că nu are rost', a afirmat Ponta.

Citește și: USR, proiect împotriva partidelor comuniste. Nostalgicii ar putea ajunge la închisoare

Groapa se adâncește?

Liderul Pro România s-a arătat convins că 'Liviu Dragnea şi echipa lui vor pierde, cu siguranţă', alegerile de la finele lui 2020. 'Până atunci, însă, dacă stăm încă un an şi opt luni, groapa se adânceşte - deficite, împrumuturi, proiecte pierdute, bani pierduţi, bani europeni', a susţinut Ponta. El a subliniat că 'adevărata miză' a alegerilor din 26 mai va fi cât de mult va reuşi Pro România să crească şi 'cât de supăraţi' sunt oamenii pe Dragnea, Dăncilă şi vin alături de partidul său cei care ai votat PSD sau care sunt de centru-stânga.

'Marea miză pe 26 mai este scorul Pro România şi al PSD. Şi PSD cu noi se va lupta, nu se va lupta cu USR sau cu PNL', a conchis Victor Ponta.

Citește și: Alegerile europarlamentare, importanță majoră. Chirieac: Se ridică a doua forță politică a țării

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel