Alegerea contractului de ENERGIE. Ce AVANTAJE poţi obţine pe un nou contract (P)

Liberalizarea pieţei de energie ne oferă avantajul de a ne putea alege o ofertă personalizată de energie electrică şi de gaze.

La semnarea contractului, consumatorul are posibilitatea de a negocia direct cu furnizorul termenii și condițiile privind prestarea serviciului de furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale, cum ar fi prețurile, modalitățile de plată și calitatea serviciului.

Se ştie că începând de la 1 ianuarie 2018 consumatorii casnici de electricitate din România îşi pot alege un contract pe piața concurențială, negociat direct cu furnizorul de electricitate, fără ca prețul energiei să fie mai stabilit de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Unul dintre avantaje este că pentru a beneficia de o ofertă personalizată, consumatorii nu sunt obligaţi să schimbe furnizorul, ci pot alege oferta furnizorului actual, dar în regim de piaţă concurenţială. Acest lucru nu implică niciun cost şi nici intervenţii în instalaţiile electrice. Astfel, consumatorii pot beneficia de preţuri mai mici, reflectate de o reducere la factură.

Piaţa concurenţială. BENEFICII

Facturi mai mici la energie. Ofertele furnizorilor pe piaţa concurenţială sunt mai avantajoase decât cele în sistem de serviciu universal. Spre exemplu, pentru zona Muntenia Sud, în cazul unui consum lunar de 140 kWh, clienții care optează pentru oferta Enel Fix Online vor plăti o factură cu circa 18% mai redusă față de cei care aleg să rămână în piața pentru serviciul universal. Astfel, la acest nivel de consum trecerea de la piața pentru serviciul universal la oferta pe piața concurențială Enel Fix Online va duce la scăderea facturii lunare de la 85,49 lei la 69,97 lei.

Predictibilitate a costurilor. Pe durata perioadei contractuale, clientul care optează pentru regim concurențial beneficiază de un preț fix pe KWh, indiferent de prețul de achiziție al energiei electrice de către furnizor. Spre exemplu, ofertele Enel Energie și Enel Energie Muntenia prevăd un preț stabil pe toata durata contractului, astfel încât clienții se pot proteja de fluctuațiile de pe piața energiei electrice. În cazul produsului Enel Fix Online, contractul garantează un preţ fix al energiei pentru o perioadă de 12 luni, iar, în oferta actuală, prețul este semnificativ redus față de tariful CPC, stabilit de către ANRE pentru clienții care aleg să rămână în piața pentru serviciul universal.

Proces de contractare simplificat. Pentru majoritatea ofertelor disponibile pe piaţa concurenţială, clienţii pot realiza demersurile necesare exclusiv online, fără deplasare la ghișeu, începând de la contractare, transmiterea documentelor și până la primirea facturii și plata acesteia. Documentele necesare încheierii unui contract sunt actul de identitate și actul de proprietate sau alt document care să ateste dreptul de folosință asupra spațiului care face obiectul locului de consum respectiv ori documentul care atestă modificările intervenite privitoare fie la numele titularului, fie la denumirea străzii etc.

Dezvoltarea unor servicii noi. Liberalizarea pieţei de energie favorizează, totodată, şi dezvoltarea ofertelor pentru servicii cu valoare adăugată. Clienţii care optează pentru ofertele furnizorilor pe piaţa concurenţială pot beneficia de servicii de asistenţă tehnică pentru instalaţiile electrice şi cele de gaze naturale.

De remarcat că furnizorii Enel Energie și Enel Energie Muntenia au lansat pe piața concurențială oferte speciale ca Enel Asistență, Enel Asistență+ și Enel Asistență Gaz și Enel Asistență Gaz+, în baza cărora clienții beneficiază de asistență tehnică pentru instalațiile interioare de utilizare a gazelor și electricității, reparații de lăcătușerie, reparații ale instalațiilor de încălzire a apei, verificare tehnică a instalației de gaz, intervenții de urgență la instalația de gaz și centrala termică, rapid și eficient, 24 de ore pe zi, printr-o rețea de firme specializate, administrată de compania Europ Assistance.

Mai multe detalii despre portofoliul de produse găsiți la adresa http://www.enel.ro/ro/clienti-oferte-rezidentiali-em.html pentru Enel Energie Muntenia și la http://www.enel.ro/ro/clienti-oferte-rezidentiali-ee.html pentru Enel Energie.

Piaţa reglementată. Nicio schimbare

Clienții care preferă să rămână cu un contract pe piața pentru serviciul universal nu sunt obligați să facă niciun demers ca urmare a modificării legislative de la începutul anului 2018. Contractele lor de furnizare de energie electrică se derulează în continuare în baza prevederilor legale privind serviciul universal, iar tarifele pentru acești clienți vor fi în continuare avizate de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Astfel, ANRE va aviza periodic (actualmente la fiecare șase luni) tarifele pentru clienții alimentați în regim de serviciu universal, pentru fiecare regiune de distribuție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel