ALDE ar putea ataca la CCR alegerea președintelui Senatului. Teodor Meleșcanu: O cauză pierdută de la început

Senatul Romaniei
Senatul Romaniei

Teodor Meleșcanu susține că ar fi ”o cauză pierdută de la bun început” dacă liderul ALDE ar ataca la CCR alegerea președintelui Senatului. 

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, consideră că intenţia liderului ALDE de a ataca la CCR decizia de marţi a Camerei Superioare a Parlamentului de a-l alege şef al acestei instituţii reprezintă "o cauză pierdută", pentru că a fost respectat Regulamentul Senatului.

"Din punctul meu de vedere, este o cauză pierdută de la bun început, pentru că în alegerile care s-au întâmplat săptămâna acesta (n.r. marţi) în mod evident au fost respectate şi Statutul şi Regulamentul Senatului, aşa că nu este niciun fel de problemă. Există nişte precedente foarte solide. Domnul Tăriceanu a fost cinci ani preşedinte al Senatului. În primul mandat, ca urmare a demisiei domnului Antonescu, domnul Tăriceanu, deşi era de la liberali, a fost propus de grupul PSD şi adoptată candidatura în Parlament. De asemenea, după alegerile din 2016, a fost exact acelaşi scenariu. Ideea că un grup nu poate să propună pe cineva (n.r. - din afara grupului) este după părerea mea o chestiune care nu are niciun fel de logică", a spus Meleşcanu, joi, la Senat.

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va sesiza CCR

Liderul grupului senatorial al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat marţi, după ce Teodor Meleşcanu a fost votat preşedinte al Senatului, că va sesiza Curtea Constituţională pentru modul în care acesta a fost ales.

"Avem o problemă procedurală foarte serioasă, întrucât Regulamentul Senatului prevede clar că alegerea preşedintelui se face pe baza propunerilor înaintate de grupurile parlamentare, câte o propunere de fiecare grup. Vreau să luaţi act că grupul ALDE îşi exercită dreptul de a avea propria propunere, pe care o vom face în persoana lui Ion Popa, nu pot să existe două propuneri din partea aceluiaşi grup. Domnul senator Meleşcanu, pe care dumneavoastră îl propuneţi, poate să fie candidatul dumneavoastră, cu condiţia să nu facă parte din grupul ALDE, pentru că altfel se încalcă prevederea regulamentară potrivit căreia fiecare grup face o singură propunere. Din partea grupului ALDE nu pot exista două propuneri, ci una singură. Vă rog să luaţi act de acest lucru", a declarat Tăriceanu în plenul Senatului, înainte de desfiinţarea grupului senatorial ALDE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel