Alba:Bunuri din colecţia Muzeului de Ştiinţele Naturii din Aiud, restituite Eparhiei Reformate din Ardeal

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis în parte, după un proces care s-a întins pe durata a trei ani şi jumătate, o acţiune formulată de către Eparhia Reformată din Ardeal, instanţa dispunând restituirea către aceasta a mai multor exponate din colecţiile aflate în prezent în patrimoniul Muzeului de Ştiinţele Naturii din Aiud, cel mai vechi de acest gen din România.

"Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România. Anulează art. 2 din Decizia nr. 4580/19.11.2015 emisă de pârâta (...)", se arată în soluţia dată de către instanţa CA Alba Iulia, scrie Agerpres.

Magistraţii au dispus restituirea către Eparhia Reformată din Ardeal a o serie de bunuri mobile preluate odată cu imobilul situat administrativ în Aiud ,str. Bethlen Gabor, nr. 1, care adăposteşte Colegiul "Bethlen Gabor", restituit în natură reclamantei în anul 2004.

Astfel, potrivit deciziei CA Alba Iulia, sunt restituite Eparhiei Reformate de Ardeal bunuri mobile aflate în patrimoniul Muzeului de Ştiinţele Naturii Aiud, respectiv din colecţiile de animale împăiate, de schelete, de animale conservate în lichid, de preparate uscate de animale, precum şi din colecţiile de ouă, de insecte, de cochilii/malacologie, de secţiuni microscopice animale, din ierbar, din colecţia de fructe şi seminţe, din cea de secţiuni microscopice din plante, din colecţia de mulaje, din cea de minerale, din cea de roci , din colecţia de secţiuni microscopice roci minerale, precum şi din cea de paleontologie (fosile).

Au fost retrocedate, de asemenea, alte bunuri mobile aflate în clădirea Colegiului Naţional "Bethlen Gabor", în Muzeul Documentar Aiud, în Muzeul Colegiului şi în Arhiva şi Atelierul Şcolii.

"Menţine în rest decizia atacată. Respinge celelalte cereri, ca neîntemeiate", se mai arată în soluţie.

' Decizia CA Alba Iulia nu este definitivă. Aceasta este cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Muzeul de Ştiinţele Naturii din Aiud este cel mai vechi muzeu de ştiinţele naturii din România, deschis în secolul al XVIII-lea, şi al doilea ca valoare din ţară, după "Grigore Antipa" din Bucureşti.

El funcţionează în incinta Colegiului "Bethlen Gabor", într-un corp de clădire care aparţine Eparhiei Reformate de Ardeal.

Primele documente scrise care atestă existenţa pieselor muzeale din Aiud datează din 1720, dar data oficială a înfiinţării muzeului este 1796. Cel care a pus bazele organizării ştiinţifice ale muzeului la sfârşitul secolului al XVIII-lea a fost un renumit naturalist, Benko Franciscus.

Patrimoniul Muzeului cuprinde peste 35.000 de exponate de geologie, mineralogie, paleontologie, botanică şi zoologie, multe dintre acestea provenind din Africa, America, Australia, Noua Zeelandă. Unele piese au fost aduse din Noua Guinee, în urmă cu aproape două sute de ani, de exploratorul Samuel Fenischel din Aiud.

Colecţia iniţială s-a îmbogăţit treptat prin colectări, cumpărări şi donaţii, înregistrându-se o creştere continuă a patrimoniului muzeal. Deşi a traversat şi perioade mai dificile, precum evenimentele din timpul anului revoluţionar 1848-1849, când colecţiile au fost devastate cu ocazia ocupării oraşului de către trupele habsburgice, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea muzeul a fost reorganizat, ajungând să se impună în viaţa culturală a oraşului.

Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat în 2005 restituirea în natură a colecţiei muzeului, alături de alte bunuri mobile, preluate împreună cu imobilele fostului Colegiu Reformat Bethlen Gabor prin naţionalizarea instituţiilor de învăţământ, solicitare care i-a fost respinsă 10 ani mai târziu. În 2016, Eparhia a atacat în instanţă decizia Comisiei Speciale de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel