Alba: A treia tranşă de vaccin antigripal a ajuns în judeţ

O a treia tranşă de doze de vaccin antigripal, în număr de 11.000 de doze, a ajuns miercuri la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba, urmând să fie distribuită medicilor de familie pentru imunizarea populaţiei, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. 

'Alte 11.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns, miercuri, la sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba şi vor fi distribuite medicilor de familie din judeţ, în cel mai scurt timp, pentru imunizarea populaţiei. Aceasta este a treia tranşă pe care DSP Alba a primit-o de la Ministerul Sănătăţii, pentru sezonul rece 2019-2020, după ce prima tranşă a ajuns la mijlocul lunii septembrie, iar a doua tranşă o lună mai târziu', se menţionează în comunicat.

Prima tranşă, 1.100 de doze, a fost distribuită în spitalele din Alba şi la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, pentru imunizarea personalului medical şi auxiliar, iar a doua tranşă, tot de 11.000 de doze, medicilor de familie din judeţ. Potrivit aceleiaşi surse, au fost imunizate, până în prezent, circa 9.500 de persoane din grupele de risc, iar alte 1.500 de doze se află la medicii de familie. În total, judeţului Alba îi vor fi repartizate 33.030 de doze de vaccin împotriva gripei. Ultima tranşă, respectiv 9.910 doze, va fi repartizată medicilor de familie până la mijlocul lunii decembrie, conform estimărilor. În judeţul Alba, în acest sezon, nu a fost înregistrat niciun caz de gripă. În sezonul 2018-2019, judeţului Alba i-au fost alocate 28.400 de doze de vaccin antigripal, toate fiind administrate populaţiei, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel